Demitere la conducerea Grampet. Vicepreședintele grupului, acuzat de asociere cu afaceriști ruși

Demitere la conducerea Grampet. Vicepreședintele grupului, acuzat de asociere cu afaceriști ruși Sursa foto: Facebook

Grampet Group, condus de omul de afaceri Gruia Stoica a anunțat că l-a demis pe vicepreședintele Călin Grațian. Decizia a fost luată în prima parte a zilei de joi, acestuia reproșându-i se asocierea cu afaceriști ruși, într-un proiect.

Grupul Grampet a anunțat că l-a demis pe vicepreședintele Călin Grațian. Într-un comunicat de presă emis de conducere, decizia a fost motivată de asocierea acestuia cu investitori ruși pentru un proiect.

Grampet Group și-a demis vicepreședintele

Călin Grațian este acuzat că ar fi făcut demersuri pentru atragerea unor investitori ruși în discuțiile privind achiziția societății Popeci Utilaj Greu. Este vorba despre compania Transmasholding care. Potrivit comunicatului, prin operațiunea sa, Călin Grațian ar fi creat o concurență neloială Grampet Group.

„Despărțirea de vicepreședintele Călin Grațian, înainte de o decizie a instanței, denotă interesul nostru în asigurarea unui leadership performant, profesonist și orientat către obiectivele noastre strategice pe termen lung. Suntem hotărâți să ne menținem poziția de lider în industria de transport feroviar de marfă și vom lua toate măsurile care se impun în vederea consolidării echipei noastre de management”, a declarat Gruia Stoica, președintele Grupului, conform comunicatului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În document se arată că Grampet Logistics a inițiat o acțiune în justiție împotriva societății Popeci Utilaj Greu. Oficialii grupului condus de Gruia Stoica solicită, instanței să determine respectarea obligațiilor asumate, de către societatea respectivă. Astfel, Grampet Group este în așteptarea unei decizii a instanței, în acest dosar.

Gruia Stoica

Gruia Stoica Sursa foto: Club Feroviar

Grampet are planuri mari de viitor

Președintele Grampet Group, Gruia Stoica, a precizat că planurile de viitor includ proiecte foarte importante. Potrivit spuselor sale, Grampet, pe care îl conduce, cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est are obiective ambițioase. Astfel, este în plină desfășurare procesul de reproiectare organizațională și se dorește atragerea de specialiști în domeniu.

„Cu o istorie de 25 de ani, Grampet Group a devenit cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est, iar planurile noastre pentru viitor sunt extrem de ambițioase.

Ne aflăm în plin proces de reproiectare organizațională, iar obiectivul propus este îmbunătățirea constantă a echipei de management, prin renunțarea la unele colaborări și cooptarea de noi specialiști cu experiență relevantă pentru activitatea companiei noastre”, a mai spus Gruia Stoica.

Grampet

Sursa foto: Grampet Group

Grampet Group, cel mai mare grup feroviar privat

Grampet este cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România și Europa de Sud-Est, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Grampet Group a fost înființat în anul 1999 și include mai multe companii cu activităţi în toate sectoarele de cale ferată. Grapet asigură transport de mărfuri, fabricarea materialului rulant şi reparaţii. De asemenea, în cadrul grupului funcționează o companie care asigură managementul logistic.

În ultimii ani, Grampet Group şi-a extins activitatea. Companiile oferă servicii în România, Bulgaria, Ungaria, Germania, Austria, Serbia, Muntenegru, Ucraina şi Republica Moldova.

„Grupul Grampet reuneşte programe complexe pentru dezvoltarea şi modernizarea companiilor-membre şi este responsabil pentru controlul strategic al tuturor diviziunilor sale”, se arată în prezentarea de pe site-ul oficial.

Grampet deţine cel mai mare operator privat feroviar din România, Grup Feroviar Român. În Bulgaria, grupul îşi desfăşoară activitatea prin Bulgarian Railway Company, iar în Ungaria prin Train Hungary. Astfel, Grampet reușește să furnizeze servicii integrate de transport şi logistică clienţilor săi.