Glumele pe seama măsurilor anti-COVID sunt interzise. Cine nu respectă legea riscă să ajungă în spatele gratiilor
- Ramona Rotaru
- 11 ianuarie 2022, 19:39
Emiratele Arabe Unite nu acceptă niciun fel de ironie asupra deciziilor luate cu privire la virusul SARS-Cov-2. Tocmai din acest motiv au decis să îi pedepsească aspru pe cei care glumesc pe seama măsurilor anti-COVID. Cetățenii care nu se supun regulilor vor fi sancționați cu amendă sau riscă să ajungă la închisoare.
După ce pe rețelele de socializare au apărut fotografii și înregistrări video care ironizează măsurile anti-COVID, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au luat o decizie radicală. Toți cei care râd de măsurile împotriva virusului vor fi sancționați cu amendă sau cu închisoare, în funcție de gravitatea faptei.
Potrivit Parchetului federal, utilizatorii de rețele sociale ar putea fi trași la răspundere pentru postările pe care le fac, dacă ironizează măsurile impuse de autorități anti-COVID. Noile reglementări prevăz pedepse cu amenzi de 200.000 de dirhami (circa 47.000 de euro) sau cel puțin doi ani de închisoare pentru publicarea de informații false cu privire la pandemie.
Atenţionarea autorităţilor EAU vine după ce "recent au circulat pe reţelele sociale fotografii şi înregistrări video (...) însoţite de comentarii şi de cântece care ironizează măsurile de precauţie şi îndeamnă la nerespectarea lor", a subliniat într-un comunicat procurorul federal pentru situaţii de urgenţă, de criză şi catastrofe.
"Prin urmare, le cerem oamenilor să evite aceste comportamente, care sunt pedepsite prin lege", se spune în textul publicat luni și citat de Agerpres.
Emiratele Arabe Unite a introdus măsuri de restricție împotriva COVID-19 după începerea unui nou val de infectări cu Omicron. Numărul zilnic de infectări a crescut brusc, ajungând la un nivel care nu a mai fost consemnat din martie anul trecut.
Testele anti-COVID sunt extrem de cerute în ultimele săptămâni în Emirate, iar angajații centrelor de depistare susțin că simt o presiune crescută asupra lor. Potrivit deciziei autorităților, locuitorii capitalei, Abu Dhabi, trebuie să prezinte un test PCR negativ la locul de muncă la fiecare două săptămâni.
Test negativ este cerut și pentru a intra clădirile administrațiilor publice. De asemenea, cetățenii care nu au făcut o doză de rapel cu vaccin anti-COVID nu pot călători în străinătate.
Emiratele Arabe Unite găzduiește în prezent un eveniment extrem de important, Expoziţia Universală din Dubai, care a atras peste 9 milioane de vizitatori după lansarea ei în octombrie.