Rafila a dat ordin în toată România. Se schimbă totul: Trebuie să facem eforturi
- Emma Cristescu
- 11 ianuarie 2022, 15:40
De la un an de la tragedia de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că va face noi modificări și va ajuta pacienții infectați cu COVID-19. Vizita ce schimbă regulile jocului.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, va ajunge, marţi, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, care a fost afectat de un incendiu anul trecut. Acesta are un plan bine pus la punct, iar scopul este de a redeschide unitatea și de ajuta pacienţii în stare critică.
„Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, se va deplasa mâine, 11 ianuarie, la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, unitate sanitară care a fost afectată de un incendiu în anul 2021. Ministrul va discuta cu autorităţile locale şi cu echipa de conducere a spitalului în vederea găsirii unei soluţii pentru redeschiderea unităţii pentru a acorda asistenţă medicală specializată în condiţii de siguranţă pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2", informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.
Rafila, eroul spitalelor din România
Ministrul Rafila a anunțat că va lupta să redeschidă toate spitalele care au fost distruse de incendii. Unul dintre ele este și Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu".
„Şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate, care este dublată de profesionişti foarte buni, încât să fim într-adevăr pregătiţi. Mi s-a părut foarte ciudat că, după un an de zile la Institutul "Matei Balş", după mai multe luni de zile de la Constanţa, lucrurile au rămas blocate şi a trebuit să facem acum, în ultimele săptămâni, eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia. Este important să dispunem de toate resursele necesare", afirma Rafila.
Ziua de 1 octombrie 2021 va rămâne în istoria românilor. Țara pierduse bătălia cu virusul COVID-19, iar o altă tragedie a distrus și ultima fărâma de speranță. Șapte pacienţi de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa au ars de vii în incendiul de la secţia Anestezie Terapie Intensivă. Persoanele care au primit a doua șansă au fost evacuați de urgență și trimiși la alte unități medicale din județ. Cinci dintre ei s-au stins din viață, potrivit stiripesurse.