Plaje închise în apropiere de Dubai, după o scurgere de petrol. Poluarea se întinde pe zeci de kilometri
- Mădălina Sfrijan
- 25 octombrie 2026, 17:16
poluare petrol Emirate. Sursa foto: Captură video
Mai multe plaje din Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, trei emirate din Emiratele Arabe Unite, au fost închise după ce o pată de petrol a ajuns pe litoral. Poluarea ar proveni de la un petrolier avariat într-un atac produs în contextul conflictului dintre Iran și Statele Unite. Imaginile au ajuns pe platforma X.
O pată uriașă de petrol se întinde pe 90 de kilometri în Golful Persic. Plajele au fost închise
Ministerul Mediului din Emiratele Arabe Unite a anunțat duminică închiderea plajelor și demararea operațiunilor pentru limitarea răspândirii petrolului și curățarea zonelor afectate.
Locuitorii din Sharjah, aflat în apropierea Dubaiului, au semnalat că mirosul de petrol sau de gaze persistă de câteva zile. Autoritățile au transmis însă că, potrivit evaluărilor lor, nu există un pericol pentru sănătatea populației.
Pata de petrol s-ar întinde pe aproximativ 90 de kilometri
Potrivit cercetătorului Wim Zwijnenburg, specialist în probleme de mediu al organizației olandeze pentru pace PAX, poluarea ar proveni de la petrolierul Gem No 2, înregistrat sub pavilion panamez și deținut de o companie din Taiwan.
Nava, care are o lungime de 330 de metri, ar fi fost atacată cu aproximativ două săptămâni în urmă. În urma incidentului, petrolul ajuns în apă s-ar fi răspândit pe o distanță de aproximativ 90 de kilometri.
🚨⚡#BREAKING : 🇦🇪🇮🇷 UAE authorities: Our beaches are closed due to an oil spill resulting from damage to a tanker in the Strait of Hormuz.
▫️ The footage shows the coastline of the emirate of Umm al-Quwain, located 30 km from Sharjah and 120 km from the Strait of Hormuz. https://t.co/VHb2alfOnv
— Connect World News (@CWNBreaking) October 24, 2026
Agenția britanică pentru operațiuni comerciale maritime (UKMTO) a raportat atacul asupra petrolierului. Potrivit informațiilor transmise de instituție, nava a fost lovită de un proiectil, iar impactul a provocat un incendiu la bord.
Specii marine și habitate importante, amenințate de poluare
Zona afectată de scurgerea de petrol găzduiește numeroase specii marine, printre care dugongi, delfini și țestoase de mare.
Totodată, recifele de corali, pădurile de mangrove și pajiștile submarine de alge reprezintă habitate importante pentru numeroase specii de păsări și alte animale.
Poluarea din Golful Persic s-a intensificat din februarie, după ce Statele Unite și Israelul au declanșat războiul împotriva Iranului.