Gigi Becali vinde și pleacă! Decizie cutremurătoare la FCSB. „A venit timpul”

Gigi Becali vinde și pleacă! Decizie cutremurătoare la FCSB. „A venit timpul”

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a dezvăluit marți seară care este planul suporterilor și că fanii ar fi discutat deja cu un investitor pentru a cumpăra echipa.

După anunțul lui Mustață, Becali a replicat că este gata să renunțe la FCSB și că s-ar muta, cu tot cu jucători, la o altă echipă din Liga 1.

„Așa a spus Mustață? Foarte bine! Gata, tată! Chiar că m-am ambiționat să le dau echipa. A venit timpul ca nenea Gică să treacă la treabă și la fapte, că din gură se pricepe foarte bine să dea. Văd că e prezent peste tot de când a venit din pușcărie.

Rămâne valabil tot ce am vorbit cu el la telefon. Să vină cu investitorul ăla minune, pe care v-a zis că l-a găsit peste noapte, și să îmi facă dovada că are banii pentru vânzarea echipei. Nu știu, le dă afaceristul ăla banii, pun ei bani ca ăia de la Dinamo, nu mă interesează. Să-mi facă dovada că au 10 milioane de euro.

„Mă voi duce la o echipă din Liga 1”

Îi transmit să-și găsească cât mai repede și alți jucători pentru că eu îmi iau jucătorii cu mine, dar și toți juniorii. Reține nene Gică, toți juniorii. Și plecăm la o altă echipă.

Eu nu sunt atât de nebun ca Adrian Mititelu ca să mă duc și să încep din nou din Liga 4. Mă voi duce la o echipă din Liga 1.

O să aflați despre ce echipă este vorba, dacă Mustață se ține de cuvânt și vine cu banii ca să-i vând FCSB.  Dar să vină mai repede, că nu vreau să treacă perioada de transferuri. Eu vreau în iarna asta să mă mut la o altă echipă și să le vând lor FCSB. Dar vreau să apuc perioada de transferuri să mă pot muta la echipa aia.

Fii atent, Mustață! Ai vorbit public și ai spus că ai găsit pe cineva și într-o lună luați echipa de la mine. Vă aștept să treceți la fapte”, a spus Becali, la Prosport.

Ne puteți urmări și pe Google News