Gigi Becali-MApN, scor 1-1. Meciul decisiv se joacă la Curtea Supremă

Gigi Becali-MApN, scor 1-1. Meciul decisiv se joacă la Curtea Supremă

Finanțatorul „roș-albaștrilor” a pierdut dreptul de a folosi numele „Steaua”. Războiul cu Ministerul Apărării va fi decis de Înalta Curte de Casație și Justiție

Steaua lui Gigi Becali a revenit, în acest final de an, la denumirea de compromis: FCSB. Scandalul s-a reaprins după ce Curtea de Apel a decis că finanțatorul „ r o ș - albaștrilor” nu mai poate folosi denumirea „Steaua”.

Câștigase la Tribunalul București

Hotărârea a venit la puțin timp după ce Clubul Sportiv al Armatei a anunțat că, din sezonul viitor va înscrie o echipă - CSA Steaua - în liga a IV-a. Inițial, Becali primise acceptul de a folosi denumirea consacrată a clubului și renunțase la numele de FCSB. Primul episod al procesului s-a desfășurat la Tribunalul București, iar machidonul avusese câștig de cauză.

„Dacă se dirijează de acolo, ce să fac?”

A c u m , „scorul” a devenit egal, 1-1, iar meciul decisiv se va desfășura la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Interesant este că procesul inițial, cel care a avut ca miză brandul Steaua, a avut o desfășurare asemănătoare. Becali a câștigat la prima instanță (Tribunalul București), apoi la cea de-a doua (Curtea de Apel), dar pierdut la ÎCCJ.

Finanțatorul echipei Steaua / FCSB a luat foc, ieri. „Vom avea recursul la Curtea Supremă. Dar, oricum, stau liniștit. Voi schimba numele. FCSB. Adică Fotbal Club Sportiv Becali. Nu numele e problema mea. Dacă o se întâmple așa, pentru mine e o provocare să vedem dacă suntem de partea adevărului sau a minciunii. Eu cred că la ÎCCJ sunt două soluții: ori a fost o răutate a judecătorilor, ori au intervenit serviciile militare. Dacă se dirijează de acolo, ce să fac, să mă pun eu împotriva puterii?”, a spus Becali.

Latifundiarul l-a atacat dur pe Marius Lăcătuș, simbolul Stelei, care a decis să se alăture proiectului inițiat de CSA Steaua: „El e o spiță. Habar n-are ce face. Îl manipulează. S-a dus să mănânce o pâine, în Spania a cheltuit bani, s-a dus să ia și el 4.000 de euro pe lună.”

„Venea la palat și cerșea”

Nu au scăpat nici Adrian Bumbescu și regretatul Lucian Bălan: „Bumbescu, da, m-a deranjat atitudinea lui. Venea la palat și cerșea 2.000 de euro, venea cu Bălan, Dumnezeu să-l ierte, și cerșeau bani. L-am angajat și le ziceam oamenilor, ce dacă e bețiv?”. El le spunea familiilor care aveau copii la clubul meu să se ducă la CSA, la Boroi”, a tunat Becali.