Gigi Becali a intrat în partidul lui George Simion. Vrea să fie deputat AUR

Gigi Becali a intrat în partidul lui George Simion. Vrea să fie deputat AURGigi Becali. Sursa foto: Facebook/Goal

După ce George Simion a anunțat că Gigi Becali s-a alăturat partidului său, patronul FCSB a reacționat și a transmis că nu doar că a intrat în politică, ci intenționează să candideze și la alegerile parlamentare.

Latifundiarul a subliniat pe această cale și susținerea sa pentru liderul AUR în campania pentru alegerile prezidențiale.

Gigi Becali vrea să fie deputat

M-am alăturat AUR și îl voi susține pe George Simion la alegerile prezidențiale.

Eu nu doar ca îl voi susține pe el, dar voi candida pe listele AUR pentru Camera Deputaților. Atât pot să vă spun pentru moment”, a declarat Gigi Becali pentru Fanatik.

Declarațiile sale au apărut în urma anunțului făcut de George Simion, care a afirmat că patronul campioanei României îi va oferi sprijin în competiția pentru obținerea funcției de președinte al României.

Totuși, strategia lor este mult mai extinsă. Mai exact, liderul AUR a anunțat că Gigi Becali va oferi sprijin în procesul de reconstrucție a gospodăriilor afectate de inundațiile din Galați.

George Simion AUR

George Simion AUR. Sursa foto: Facebook

Simion s-a arătat dispus să-și suspende campania electorală pentru prezidențiale pentru a putea merge în Galați și a ajuta victimele alături de Becali.

Anunțul făcut de George Simion

Vestea că Gigi Becali îl va susține la prezidențiale a fost dată chiar de George Simion, care s-a arătat încrezător în șansele sale de a ajunge la Cotroceni.

„Faptul că domnul Becali vine în sprijinul candidaturii mele la prezidențiale, arată că avem o șansă mare”, a spus liderul AUR.

Se știe că finanțatorul FCSB a manifestat, de-a lungul timpului, o afinitate pentru Simion și pentru alianța pe care o conduce.

Alegerile parlamentare

Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

Conform lui Simion, Gigi Becali a sprijinit AUR și în timpul alegerilor europarlamentare.

Înainte de anunțul oficial de acum, Simion preciza că patronul FCSB și-a manifestat adesea dorința de a intra în partidul său. Potrivit acestuia, candidații oficiali pentru parlamentare vor fi anunțați pe 20 septembrie.