George Simion, probleme cu poliția. A fost implicată și soția sa, Ilinca

George Simion, probleme cu poliția. A fost implicată și soția sa, IlincaIlina și George Simion. Sursa foto: Facebook: Ilinca Simion

George Simion și soția sa au făcut mărturisiri legate de începutul poveștii lor. În prezent, cei doi sunt părinții unui băiețel și spun că că mai vor doi copii. Conform liderului AUR, dragostea s-a înfiripat între ei abia după doi ani de când lucrau împreună.

George Simion, cerere în căsătorie cu Poliția

Dacă relația lor a început într-un mod atipic, la fel s-a întâmplat și cu cererea în căsătorie. Liderul politic a apelat la complici pentru a face acest pas. George Simion și-ar fi dorit ca Ilinca să primească inelul de la un polițist, însă niciunul nu a dorit să îl ajute. Astfel, în timpul unei excursii prin țară, politicianul a apelat la un primar dintr-o localitate. Ajutat de Poliția Locală, acesta a reușit să își îndeplinească visul.

„Am pornit spre Bucovina și Maramureș și undeva pe traseu tot încercam să găsesc complici. Adică niște polițiști care să mă tragă pe dreapta și să îi dea Ilincăi inelul din partea mea. Nu a vrut nimeni, niciun polițist să participe. Au zis că nu: „Ăsta ne face live, o să avem probleme din cauza lui”. Până la urmă am găsit un domn primar care m-a ajutat împreună cu poliția de acolo, din localitate. Ne-a tras pe dreapta, actele la control, i le-a cerut și Ilincăi”, a povestit șeful AUR, pentru cancan.ro

”Îmi venea să plâng”

Momentul a fost unul emoționant pentru partenera lui.

„Am filmat fix până când mi-a zis polițistul: “Domnișoara Ilinca Valentina, din partea domnului Simion aveți un cadou!” Mi s-au înmuiat picioarele efectiv , nu am mai fost în stare de nimic, am început să-mi mușc buza, pentru că erau vreo 2 polițiști…(…) Îmi venea să plâng, mă emoționasem atât de tare, nu mă așteptam nici măcar o secundă că se va întâmpla asta.”a mărturisit soția sa.

Liderul AUR și soția lui sunt împreună de trei ani. Înainte de a forma un cuplu, cei doi au lucrat împreună în timpul primei campanii a lui George Simion.

Conform mărturisirilor făcute de politician, povestea lor a început abia după doi ani de când a cunoscut-o pe Ilinca. De altfel, sentimentele au apărut chiar în timpul campaniei, spune liderul AUR.

„Nu a fost dragoste la prima vedere, Ilinca era în echipa mea de la prima campanie. În momentul când am decis să intru în politică am candidat independent la europarlamentarele din 2019.  Era în timpul facultății, era mică, eu, ca și acum, aveam grija campaniei. De-abia după aceea, după 2 ani, a început să se înfiripe ceva”, a declarat el.

Vor să se mute la țară

Liderul AUR a vorbit și despre momentul în care a devenit părinte. Potrivit acestuia, apariția fiului lor i-a unit și mai mult.

„E cea mai mare bucurie, e cea mai mare realizare. Tot auzeam din partea prietenilor noștri că o să se schimbe totul, când vii acasă uiți de oboseală, uiți de griji. Nu credeam, adică până nu vezi”, a adăugat președintele AUR.

De asemenea, ideea este susținută și de partenera sa de viață.

„Nu conștientizezi până nu îl ai acasă pe bebe. Radu a venit fix când am avut nevoie, fix când simțeam că trebuie să se întregească familia”, a spus Ilinca Simion.

Pentru a-i oferi o copilărie fericită fiului ei, soția liderului politic vrea să se mute la țară. În prezent, cei doi negociază în acest sens.

„Ne gândim acum, pentru că ai mei sunt încă la București și părinții Ilincăi la Slobozia, ne gândim să îl ducem și pe Radu la țară, să negociem cumva”, a mai spus șeful AUR.

George Simion

George și Ilinca Simion. Sursa foto: Instagram

„Cu una dintre părți să vedem care acceptă să se mute la țară până când, la un moment dat, și noi o să ne mutăm, bineînțeles. Mi-aș dori să stau la țară”, a completat partenera sa de viață, potrivit Cancan. 

George Simion, planuri pentru ziua sa de naștere

Președintele AUR împlinește 38 de ani, însă nu are planuri mari pentru această zi. Aflat în campanie electorală, liderul politic face numeroase drumuri prin țară.

„Ne ducem la nașii noștri în Tulcea, în Deltă, și o să avem cu Răducu 2-3  ore doar pentru noi”, a explicat acesta.