Gigi Becali a întocmit LISTA NEAGRĂ, după EȘECUL din Bănie: „Era pe Venus, nu pe planeta Pământ”
- Alexandru Toader
- 22 octombrie 2018, 11:22
FCSB a pierdut, aseară, derby-ul cu „U” Craiova, scor 1-2, în Bănie, iar Gigi Becali a anunțat noi schimbări la echipă.
După eșecul de la Craiova, patronului lui FCSB a pregătit deja lista neagră, iar jucătorii vizați sunt Ovidiu Popescu, Olimpiu Moruțan, Filipe Teixeira, Florin Tănase și Cristi Bălgrădean.
„Păi, Ovidiu Popescu degeaba a atins mingea... Primul gol a fost din cauza lui și la al doilea...face în pantaloni. Nici pe Ovidiu Popescu nu o să-l mai vedeți. Pe Moruțan o să-l vedeți rar, că așa trebuie să intre un copil de 19 ani. O să intre câte 10 minute.
Moruțan a stricat toate mingile. Era pe Venus, nu pe planeta pământ. Când venea mingea la el, nu știa ce înseamnă minge, deci e fricos. Lasă băiatul, o să joace peste doi ani (...) Nu zic că nu are valoare, dar probabil va fi fotbalist peste 2-3 ani. Păi dacă nu poate juca cu 30.000 de fani, înseamnă că nu ai cum să fii fotbalist”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.