Germanii, previziune cruntă pentru noul conducator. Scepticismul atinge cote alarmante

Germanii, previziune cruntă pentru noul conducator. Scepticismul atinge cote alarmanteSursa foto. EVZ

Noul cancelar al Germaniei, Olaf Scholtz, nu are prea multe șanse să se mențină la putere mai mult de un mandat.

Cetățenii germani nu-i dau prea mult credit social-democratului Olaf Scholz, care preia mandatul de cancelar de la Angela Merkel. Acestea sunt concluziile unui sondaj de opinie realizat de YouGov şi publicat miercuri de agenţia de presă dpa. Aproximativ 60% dintre cei care au răspuns la întrebările operatorilor au fost de acord că Olaf Scholz nu va reuși să se mențină la putere, în funcția de cancelar, mai mult de un mandat.

Rezultatele cercetării sociologice au fost date publicității în contextul în care social-democraţii, Verzii şi liberalii germani au semnat marţi acordul de coaliţie guvernamentală. În baza documentului, parafat de liderii celor trei formațiuni, Olaf Scholz urmează să fie ales în funcţia de cancelar.

Votul va fi dat în Bundestag, camera inferioară a parlamentului din Germania. Tot miercuri, după alegerea noului cancelar, membrii executivului federal vor depune jurământul şi îşi vor prelua oficial mandatele.

Germanii nu au încredere în coaliția de guvernare

Conform sondajului, aproximativ 20% dintre germanii intervievaţi se aşteaptă ca aşa-numita „coaliţie semafor” să se destrame înainte de următoarele alegeri federale parlamentare. De menționat că porecla coaliției a fost dată de culorile oficiale ale celor trei partide.

Doar un procent de 16% dintre cetățenii germani care au luat parte la cercetare sunt de acord că liderul social-democrat german va obţine încă un mandat, peste 4 ani.

Și doar 1,3% dintre germani sunt de părere că Olaf Scholz va reuși aceeași performanță în cariera politică precum Angela Merkel. Aceasta s-a aflat la conducerea guvernului federal vreme de 16 ani.

Sursa foto: Agerpres/EPA/FRIEDEMANN VOGEL

Germanii nu văd o schimbare a politicii actuale

Fost vicecancelar şi ministru al finanţelor în ultimul guvern Merkel, Olaf Scholz este privit cu neîncredere de germani. Aceasta chiar dacă le promite să combată cu curaj viitoarele provocări cu care se va confrunta țara.

În ciuda asigurărilor, însă, mai puţin de un sfert dintre germani, mai exact 22%, se aşteaptă la schimbări majore. Sondajul realizat de YouGov arată că peste 51% din electoratul german crede că noua coaliţie guvernamentală nu va afecta major situaţia din ţară. Pe de altă parte, 16% dintre cei intervievați nu se aşteaptă la vreo schimbare.

În ce o privește pe Angela Merkel, 55% dintre germani s-au declarat mulţumiţi de activitatea acesteia în calitate de cancelar. Restul de 38% sunt nemulţumiţi.

Ne puteți urmări și pe Google News