Germania renunță la alocațiile pentru copii. Noul program vine cu mai mulți bani

Germania renunță la alocațiile pentru copii. Noul program vine cu mai mulți baniAlocație. Sursa foto: Pixabay

Pentru multe familii, alocația pentru copii este principala sursă financiară, iar din acest motiv, se anunță modificări substanțiale în această direcție, începând de anul viitor.

Motivul acestor demersuri îl constituie discrepanța semnificativă dintre suma actuală a alocației pentru copii și costurile reale de creștere a unuia, o discrepanță care, potrivit Asociația Mamelor și Taților Singuri (VAMV) din Germania, a crescut în ultimii 25 de ani.

Alocația pentru copii, modificată începând cu 2025

Prin urmare, Germania urmărește implementarea „Garanției de bază”, care va reprezenta o sumă compusă dintr-o sumă garantată și una suplimentară.

Viitoarea sumă garantată va fi de cel puțin 250 de euro, cât e alocația pentru copii în prezent, și va fi modificată o dată la doi ani. Această sumă va fi acordată părinților pentru fiecare copil, indiferent de venituri sau alte criterii.

În plus, suma suplimentară va consta în diverse prestații, inclusiv o indemnizație pentru costurile locuinței pentru copii, în prezent în valoare de 150 de euro, o indemnizație pentru educație și participare, în prezent de 15 euro, precum și alocația de bază și suplimentul pentru copii.

Părinți și copii

Părinți și copii. Sursa foto: Evgenyatamanenko | Dreamstime.com

Aceste sume vor fi determinate în funcție de vârsta și veniturile copilului și ale părinților și vor fi calculate astfel încât, împreună cu suma garantată, să asigure necesitățile de bază ale unui copil.

Conform „oeffentlicher-dienst.de”, suma maximă va fi de 573 de euro.

Părinții trebuie să depună o cerere online în acest sens

Părinții care primesc deja alocația pentru copii nu își vor pierde acest drept, conform noilor reglementări.

Cei care beneficiază de acești bani în prezent ar urma să îi primească și în 2025, dar vor fi îndreptățiți să beneficieze și de noua „Garanție de bază” pentru copii.

Banii vor fi destinați copiilor cu vârsta de până la 18 ani, dar se va aplica și pentru cei cu vârsta de până la maximum 27 de ani în anumite circumstanțe.

Copii

Copii. Sursa foto: Pixabay

Tinerii care urmează o formare profesională vor primi sprijin financiar până la vârsta de 25 de ani, iar cei care continuă studiile până la vârsta de 27 de ani vor beneficia de aceleași beneficii.

În viitor, va fi dezvoltat un portal online pentru solicitarea „Garanției de bază” pentru copii. Acest portal va permite părinților să aplice pentru garanția pentru copii fără a fi necesar să furnizeze documente justificative privind veniturile lor.

Informațiile necesare vor fi transmise direct de administrația fiscală către biroul de Garanție de bază pentru copii, potrivit ziarulromânesc.de.