Din cuprinsul articolului
George Enescu și magia muzicii - legenda a început acum 144 de ani. Comunitatea de la Liveni, Botoșani a fost pusă pentru totdeauna pe harta culturii universale.
George Enescu - „Jurjac” strălucește la Viena și la Paris
George Enescu s-a născut la 19 august 1881, la Liveni, Botoșani, acum 144 de ani. Datorită vecinătății Austro-Ungariei care controla Bucovina vecină. George Enescu a studiat muzica la Conservatorul din Viena între 1888 și 1894. A absolvit cu medalia de argint iar din 1895 până în 1999, a urmat Conservatorul din Paris.
Nepot de preot și fiu de arendaș. George Enescu s-a aflat în anturajul regilor României, în saloanele regale. A fost căsătorit cu fosta noră a „Nababului”. Nababul, Grigore Cantacuzino, conservator de top a avut un fiu. Acesta a fost căsătorit cu Maruca, viitoarea doamnă Enescu. George Enescu a trăit ca pianist în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei (Casa cu Lei). Maruca o moștenise ca văduvă, de la socrul și soțul ei.
Marele George Enescu rămâne la Paris, la începutul regimului „democrației populare”
Compozitorul a călătorit, a concertat în toată lumea. Unul din cei mai mari și mai cunoscuți discipoli ai săi a fost Lordul Yehudi Menuhin. A compus Rapsodia Română. o capodoperă în materie. O melodie care va fi genericul „Actualității românești” la Radio Europa Liberă. În perioada interbelică, marele compozitor a făcut practic naveta între București și Paris.
Marele compozitor a rămas la Paris după momentul în care comuniștii au avut primul lor guvern, Guvernul Groza din 6 martie 1945. Alungarea Regelui Mihai i-a întărit ideea de a rămâne la Paris. Departamentul Securității Statului va declanșa din 1949, o amplă acțiune de convingere a maestrului să revină la București.
Cum a vrut Guvernul Petru Groza să-l readucă în România
Comuniștii nu i-au retras compozitorului George Enescu poziția de Președinte al Societății Compozitorilor. Acesta a deținut-o până în anul 1949. A fost înlocuit și a pierdut calitatea de membru la 23 octombrie 1949. Atunci, Societatea a devenit Uniunea Compozitorilor. Documentele Radio Europa Liberă arată cum s-a desfășurat această luptă. După moartea sa, un document din 25 mai 1955 sintetiza măsurile luate de comuniști. Astfel, Legația României Populare la Paris îi ceruse compozitorului să accepte noul pașaport românesc cu însemnele republicane fiindcă el îl avea pe cel al Regatului României, abolit în decembrie 1947, Agentul Corneliu Bedițeanu a primit misiunea de a-l convinge pe Enescu să revină în România. După moartea maestrului, i s-a ordonat să-i fure efectiv trupul neînsuflețit!
Comuniștii au rostogolit ideea că marele compozitor nu a avut niciodată atitudini fățișe anti-comuniste. Ba chiar și faimoasa sa replică din copilărie a fost cumva în favoarea creării unei imagini pozitive în România comunistă. Enescu și-a întrebat părinții dacă să spună la Viena că era român fiindcă „nu vreau să par că mă laud”. Etapa naționalist-protocronistă a lui Ceaușescu a folosit-o la extrem.
Decesul marelui compozitor
George Enescu a locuit până în ultima clipă a vieții (noaptea de 3.4 mai 1955) la Hotel Atala, rue Chateaubriand 14. Hotelul avea patru stele și 48 camere. Enescu a ocupat apartamentul nr.40, de la etajul 4. Fusese un cadou al unui român, Florescu, patronul hotelului. Yehudi Menuhin făcuse și el tot ce fusese posibil să ajute. Naționalizarea din 1948 făcuse ca Enescu să piardă tot ce avusese în România. Patronul Florescu a plătit și infirmiera dar și cardiologul care îi veghease ritmul cardiac.
Autoritățile franceze și serviciile secrete franceze au neutralizat încercările Securității de a-i fura trupul neînsuflețit și de a-l înmormânta grandios în România.
