GAFĂ DIPLOMATICĂ. Primarul Timișoarei a intrat în CONFLICT cu oficialii a trei state

GAFĂ DIPLOMATICĂ. Primarul Timișoarei a intrat în CONFLICT cu oficialii  a trei state

Trei ambasadori ai unor țări cu care România are relații diplomatice au fost jigniți marți dimineață de primarul Nicolae Robu care a lipsit de la întâlnirea stabilită cu aceștia, încă de acum două săptămâni. Afrontul a fost maxim, susțin diplomații, în momentul în care înlocuitorul trimis cu întârziere la întâlnire nu știa despre ce era vorba și nici măcar nu a cerut scuze pentru lipsa edilului.

De ieri, la Timișoara se află trei ambasadori  – ES Ahmad Bader Aquel, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Palestina, ES Omer Ahmed Karim Berzinji,  ambasadorul Republicii Irak în Români, respectiv ES Mubarak Mohammed Alsuhaijan, ambasadorul Statului Kuwait în România, care au venit însoțiți de secretarul I al Ambasadei Regatului Haşemit al Iordaniei în România, Tharwa Lanaimat. După întâlnirea de luni cu prefectul, diplomații au avut parte de o dimineață de marți halucinantă, în care au fost tratați nepotrivit cu funcția lor și jigniți.

Ambasadorii au părăsit Primăria ofensați

Pentru prima data în istoria orașului, înalți demnitari s-au rdicat de la masa la care aveau loc discuțiile și au parasit primăria, ofensați. ”Primarul Timișoarei nu este un om serios. Ceea ce a făcut e incalificabil, având în vedere că vizita a fost aranjată acum două săptămâni. Așa ceva nu se face. El ar trebui să știe că este pus să conducă un oraș, sp  fie în serviciul oamenilor, nu să facă politică”, a declarat ES Ahmad Bader Aquel, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statului Palestina. Ce s-a întâmplat de fapt marți dimineață la Primăria Timișoara? ”Am ajuns la Primărie la ora stabilită, 10,30. Pe lâng faptu că nu ne aștepta nimeni, așa cum cere protocolul, nici măcar portarul nu știa de vizita noastră. Am fost conduși de portar într-o sală la Primărie, unde nu era nimic pregătit, conform etichetei. Eu cu mâna mea am pus steagurile.  Acolo am fost lăsați singuri, să ateptăm, 10 minute, peste ora stabilită pentur întîlnire”, povestește omul de afaceri Rimawi Munir, care a însoțit delegația diplomatică. Abia peste 10 minute a venit viceprimarul liberal Dan Diaconu. ”Omul acesta nu știa cine sunt ambasadorii, nu știa ce are de făcut. A citit  câteva minute, stângaci, de pe o foaie generalități despre Timișoara, nu a prezentat scuzele primarului”, a mai spus Rimawi. Exasperați de lipsa de etichetă și proasta primire, ambasadorii s-au ridicat revoltați și au părăsit Primăria. Ei s-au declarat extrem de jgniți de toate cele întâmplate. Edilul Nicole Robu se află marți la București, unde participă la congresul PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News