Gabriela Firea este candidatul PSD pentru Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu: A făcut ceva Nicuşor în Bucureşti?

Gabriela Firea este candidatul PSD pentru Primăria Capitalei. Marcel Ciolacu: A făcut ceva Nicuşor în Bucureşti? Sursa foto: Arhiva EVZ

Marcel Ciolacu a anunțat că Gabriela Firea este candidata pe care PSD o va susține la alegerile pentru conducerea Primăriei Capitalei din 2024. După un mandat, în 2020, Firea a pierdut alegerile în fața lui Nicușor Dan.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a transmis că Gabriela Firea va fi candidatul PSD pentru funcția de primar al Capitalei. Liderul Camerei Deputaților s-a întrebat ce a făcut Nicușor Dan de când se afllă la conducerea Primăriei Capitale. Social-democratul a continuat prin a spune că tot mai mulți dezvoltatori din București vor ca mandatul actualului edil să se termine. Ciolacu a amintit și de vechea problemă a bucureștenilor cu apa caldă.

„Gabriela Firea este candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei. Vreţi să ieşim după emisiune prin Bucureşti să vedem ce a făcut Nicuşor Dan din Bucureşti? E cineva care să îl laude pe Nicuşor Dan? A făcut ceva Nicuşor în Bucureşti? Nu ai apă caldă, nu ai apă rece, nu ştiu cu ce mafie se bate”, a declarat liderul PSD.

Marcel Ciolacu nu respinge o candidatură la alegerile pentru Primăria Capitalei

Marcel Ciolacu a continuat prin a spune că știe despre actualul primar că este „un om foarte inteligent”, dar nu oricie se poate ocupa de administrația unui oraș pentru că nu este o meserie ușoară. Liderul PSD a dat exemplul mai multor edili din România care nu au reușit să facă față acestei funcții. „Am văzut ce a făcut şi ăla de la Braşov cu Curtea de Conturi, l-am văzut şi pe ăla de la Timişoara. Îmi pare rău. Nu au făcut faţă aceşti oameni la simple funcţii în administraţie”, a explicat politicianul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful Camerei Deputaților a mai adăugat că a văzut și el știrile în legătură cu plecarea lui Sorin Grindeanu de la Ministerul Transportului și a Gabrielei Firea de la conducerea Ministerului Familiei sau că el ar candida pentru funcția de primar al Capitalei. „Cum să sugerezi că eu mă cert cu oamenii care conduc PSD-ul…Vorbim de primul cerc aflat la conducerea PSD, eu, Grindeanu, Firea și Paul Stănescu. Păi mă cert eu cu ei? Nu mă cert domnule cu nimeni (…) Singurul candidat al PSD pentru Primăria Capitalei este și rămâne Gabriela Firea”, a concluzionat Marcel Ciolacu pentru RomâniaTV.