Gabriela Adameşteanu  va vorbi în seara aceasta, de la ora 19.00, despre România anilor ’50, suprinsă în romanul său. Distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei, „Drumul egal al fiecărei zile”, apărut la editura Polirom, a fost tradus în Bulgaria, Franţa şi Germania.

 România, anii ’50. Într-o cameră dintr-un oraş de provincie, trei personaje: mama, fiica adolescentă şi unchiul. Tatăl lipseşte – e în închisoare. Unchiul, un intelectual remarcabil, este marginalizat după excluderea din Partidul Comunist din cauză că a simpatizat cu Garda de Fier. Mama îmbătrâneşte tot mai mult şi se străduieşte să păstreze amintirea tatălui, în timp ce tânăra Letiţia trăieşte bucuriile şi neliniştile vârstei sale. Pe fundal, se văd cozi la apă minerală şi la gaz, se aude zumzetul radioului cu sonorul dat la minim (Vocea Americii), se întrezăreşte şi mica valiză pregătită pentru cazul în care Securitatea ar veni să-i aresteze… Curând, Letiţia pleacă la Bucureşti, şi odată cu această plecare începe povestea iniţierii ei, în care unchiul o va însoţi pas cu pas, urmându-şi menirea de a se sacrifica mereu pentru ceilalţi.

Romanul a fost primit foarte bine peste hotare.

„În camera familială, ca şi în aceea de cămin, Letiţia se sufocă mereu de viaţa sa prea mărginită. Totuşi, chiar dacă eroina are impresia că nu i se «întîmplă niciodată ceva deosebit», esenţialul este pe cale să se petreacă: din întrebările şi sfîşierile sentimentale, din alegerea între indignare şi supunere, între dezvăluire şi tăcere, un destin se construieşte sub ochii noştri. Gabriela Adameşteanu excelează în descrierea intruziunii politicului în viaţa intimă. Ea reuşeşte să facă simţite, aproape fizic, promiscuitatea sufocantă, nevoia vitală de singurătate, cu accente care amintesc uneori de Virginia Woolf, cea din  O cameră separată. Drumul egal al fiecărei zile este un frumos portret al femeii aflate în pragul maturităţii, asupra căreia planează umbra maşinăriei totalitare.” (scrie Stéphanie Dupays, Le Monde)

„Ar putea fi romanul sentimental al oricărei adolescente occidentale, hrănit aici cu o analiză atît de fină, încît povestirea îmbracă accentele unui jurnal intim. Tînăra îşi descrie universul cu o precizie proustiană… Numai că totul pare reţinut de o greutate care împiedică avîntul, cuvintele, dăruirea. În asta constă marea forţă a cărţii: în a nu ţine discursuri despre anii dictaturii din România, ci a face simţită, din interior, pregnanţa irepresibilă a plumbului pe care puterea îl lasă să curgă peste viaţa cotidiană.” (Thierry Guichard, Le Matricule des Anges)

Te-ar putea interesa și: