Gabriel Diaconu sare în apărarea Alexandrei Zară după demiterea de la ANPDPD: A mutat acul indiferenței în protecția socială
- Mădălina Sfrijan
- 8 iulie 2026, 16:30
Gabriel Diaconu, medic. Sursa foto: Facebook
În urma deciziei ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, de a o elibera din funcție pe Alexandra Zară, președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), medicul psihiatru Gabriel Diaconu îi ia apărarea acesteia și susține că aceasta „a mutat acul indiferenței în protecția socială”.
Gabriel Diaconu intervine în scandalul ANPDPD: Alexandra e o persoană remarcabilă
Diaconu susține că motivul invocat pentru schimbarea Alexandrei Zară ridică semne de întrebare, în contextul în care aceasta ar fi respectat regulile privind confidențialitatea unei anchete penale.
Medicul afirmă că a colaborat cu Alexandra Zară în ultimii ani și spune că activitatea acesteia trebuie analizată dincolo de apartenența politică sau de alte controverse publice.
„Alexandra e o persoană remarcabilă, cu care am lucrat în ultimii ani pe Planul de Acțiune în Sănătate Mintală.
Este irelevant că e a unui partid sau altul, că e fata nu-știu-cui sau c-ar avea nu-știu-ce-pile.
Este un om inteligent, extrem, extrem de capabil, care cunoaște legislație ca nimeni altul, care a mutat acul indiferenței în domeniul protecției sociale”, a transmis Gabriel Diaconu.

Alexandra Zara. Sursa foto: Facebook
Rolul Alexandrei Zară în proiectele sociale, evidențiat de medicul psihiatru
Acesta a evidențiat și rolul pe care Alexandra Zară l-ar fi avut în atragerea fondurilor europene destinate proiectelor din domeniul social.
„Este responsabil, alături de echipă, de atragerea a peste 100 de milioane de EUR din PNRR pentru tot ce înseamnă dezinstituționalizare. Ministrul Fondurilor Europene Pîslaru sigur știe acest aspect”, a adăugat medicul.
„Căderea ei în sabie, pe motive politice, ne duce înapoi”
Gabriel Diaconu consideră că îndepărtarea Alexandrei Zară reprezintă o pierdere pentru domeniul protecției persoanelor vulnerabile și afirmă că înlocuirea acesteia cu o persoană mai pregătită va fi dificilă.
„Iar căderea ei în sabie, pe motive politice, ne duce înapoi într-o perioadă de indiferență și obscurantism, asta dacă nu cumva administrația interimară găsește pe cineva și mai bun, și mai competent, decât Alexandra.
Nu e imposibil, dar e destul de greu”, a mai transmis acesta.
Gabriel Diaconu, despre problemele din acest sector
Medicul psihiatru afirmă că, în astfel de momente, una dintre marile probleme este lipsa de susținere între oamenii implicați în sistem.
„Ce-a lipsit, flagrant, în toată această perioadă e solidaritatea. A existat camaraderia între comandament și operativ, între forțele din teren și profesioniști. A existat înțelegerea minută, și serioasă, că nu suntem lanseta vreunui vector politic, și că suntem responsabili pentru felul în care ne facem profesia”, a scris Diaconu.
Acesta a făcut o comparație cu situația prin care a trecut în urmă cu doi ani, când și-a depus demisia după controversele apărute în cazul Spitalului Pantelimon.
„Am fost, acolo unde e Alexandra, acum doi ani. Atunci eu mi-am dat demisia, într-o deplină acțiune de linșaj al corpului medical după ancheta de la spitalul Pantelimon.
Am făcut asta pentru că ministrul e mai important decât consilierul lui”, a precizat medicul.
„Practic astăzi ministrul Pîslaru i-a «dat» demisia de onoare Alexandrei”
Gabriel Diaconu susține că decizia luată de ministrul interimar a venit pe fondul presiunii publice generate de scandalul privind situația persoanelor vulnerabile din Bihor.
„Practic astăzi ministrul Pîslaru i-a «dat» demisia de onoare Alexandrei. Nu pentru că a greșit cu ceva, deși în accepțiunea dânsului a greșit, cât pentru că indignarea publică a avut de-a face cu «felul» în care au fost gestionate transferurile rezidenților de la Dumbrava”, a afirmat acesta.
Medicul susține că plecarea Alexandrei Zară din funcție ar fi trebuit însoțită de un mesaj prin care să fie apreciată munca depusă și contribuția acesteia în domeniul protecției persoanelor vulnerabile.
„Mulțumim, Alexandra Zară, pentru eforturile depuse și pentru serviciul acordat țării și comunității persoanelor vulnerabile, și sperăm să ai un bun succes în viitoarele tale poziții. Astăzi, prin decizia ministrului muncii, ai fost eliberată din funcție…”, a concluzionat Gabriel Diaconu.