Gabriel Andronache, despre echitatea în sistemul de pensii militare. Propunerea făcută de liberal

Gabriel Andronache, despre echitatea în sistemul de pensii militare. Propunerea făcută de liberal Sursa foto: Facebook

Gabriel Andronache a lansat o propunere legată de sistemul de pensii militare. Liderul deputaților PNL susține că este necesară actualizarea permanentă și indexarea acestor venituri.

Gabriel Andronache, despre echitatea în sistemul de pensii

Propunerea legislativă include actualizarea constantă, precum și indexarea pensiilor militare. Propunerea inițiată de Gabriel Andronache este susținută și de Daniel Fenechiu, Nicoleta Pauliuc, Laurentiu Leoreanu, Cristian Țăgârlaș, Virgil Guran.

Gabriel Andronache

Gabriel Andronache. Sursa foto: Facebook

Conform reprezentantului deputaților liberali, această măsură este una reparatorie și ar urma să reinstituie

„mecanismul de raportare a actualizării/indexării si la componenta soldei de grad. Este o măsură reparatorie necesară după ce în perioada guvernării socialiste acest mecanism a fost abrogat”, a arătat liberalul.

Precizări legate de situația pensionarilor militari

„Considerăm că această idee transpusă legislativ la solicitarea Președintelui Senatului, dl. Nicolae Ciucă, aduce echitate în sistemul de pensii militare. Proiectul conține și o prevedere expresă că actualizarea/indexarea nu se va aplica demnitarilor pensionari militari (cei care dețin în prezent funcții de membri ai Guvernului, senatori, deputați, etc.) în perioada în care exercită funcția de demnitate publică”, a mai spus liderul deputaților liberali.

Gabriel Andronache, despre pensiile militare

Propunerea venită din partea liberalilor se referă la completarea Legii 223/2015. Astfel, aceștia cer adăugarea a trei noi articole în lege.

„Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special.”, se arată în forma actuală a legii.

Miercuri, aceștia au luat parte la discuții cu asociațiile cadrelor militare. Astfel, aceștia au stabilit că este necesară introducerea acestor noi prevederi. 

„Menționez că la întâlnirea de ieri cu asociațiile cadrelor militare în rezervă am ajuns cu toții la concluzia că aceasta este calea procedurală corectă și constituțională pentru ca legea să producă efecte fără riscuri în materie de constituționalitate”, a încheiat Gabriel Andronache.