Furtuni, vijelii și grindină în mai multe județe. ANM a emis două atenționări de Cod galben
- Bianca Ion
- 17 aprilie 2026, 11:25
Ploaie. Sursă foto: PixabayAdministrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 20.00, pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului în centrul, sudul și estul țării. În același interval, meteorologii au emis două atenționări Cod galben: una pentruploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină în zece județe, valabilă vineri, și alta pentru vânt puternic în 15 județe din Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, valabilă sâmbătă. În București, sunt posibile averse și descărcări electrice, iar temperaturile vor scădea ușor în cursul zilei de sâmbătă.
Informare meteo pentru centrul, sudul și estul țării
ANM a anunțat că, începând de vineri, ora 10.00, și până sâmbătă, la ora 20.00, instabilitatea atmosferică se va accentua temporar în mai multe regiuni ale țării.
”În intervalul menţionat, în centrul, sudul şi estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi vor fi perioade cu averse, însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel, în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp şi pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină”, informează ANM.
Pe lângă precipitații, meteorologii au anunțat și intensificări temporare ale vântului. Acestea vor fi resimțite pe parcursul zilei de vineri în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, mai ales în timpul ploilor, iar sâmbătă în est, sud-est, la munte și local în celelalte zone.
Potrivit ANM, vitezele vântului vor fi în general de 45...55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor ajunge la 60...80 km/h.

Harta Cod Galben. Sursă foto: meteoromania.ro
Cod galben de furtuni în zece județe
Meteorologii au emis și o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă vineri, între orele 12.00 și 21.00.
Sunt vizate județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna.
”În judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Braşov şi Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...55 km/h) şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp (1...3 ore) cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 35 l/mp”, a transmis ANM.
Avertizarea vizează, așadar, atât ploi torențiale și fenomene electrice, cât și rafale de vânt, iar în unele zone pot apărea vijelii și căderi de grindină.
Cod galben de vânt în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei
O altă atenționare Cod galben emisă de ANM va intra în vigoare sâmbătă, între orele 9.00 și 20.00, și va viza intensificări ale vântului.
Meteorologii au anunțat că, pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și în estul Munteniei, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...65 km/h.
În zona Carpaților de Curbură, rafalele vor ajunge la 70...80 km/h.
Sunt vizate județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Călărași și Ialomița, precum și unele zone ale județelor Covasna, Bacău, Neamț și Suceava.
Vreme schimbătoare în București
În zona municipiului București, vremea va fi variabilă pe parcursul zilei de vineri, însă cerul se va înnora spre seară și în cursul nopții.
Meteorologii au anunțat că în Capitală vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în a doua parte a intervalului.
Temperatura maximă de vineri va fi de 21...22 de grade, iar minima va coborî la 7...9 grade.
Sâmbătă, valorile termice vor scădea ușor față de ziua precedentă și se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar mai ales după-amiaza vor fi averse posibil moderate cantitativ, în jurul a 10 l/mp.
Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35...40 km/h, iar temperatura maximă va fi de 17...19 grade.