Funeriu ÎNDEAMNA la TOLERANȚĂ în problema migranților: „Obligația noastră este să combatem cu toată forța rasismul, discriminarea și xenofobia”

Funeriu ÎNDEAMNA la TOLERANȚĂ în problema migranților: „Obligația noastră este să combatem cu toată forța rasismul, discriminarea și xenofobia”

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației în Guvernul Boc, în prezent pe un post diplomatic al UE la Chișinău, a oferit un punct de vedere inedit legat de problema „migranților” din Europa.

Acesta susține că obligația noastră este să combatem cu toată forța rasismul, discriminarea, xenofobia şi să îi integrăm, conform culturii şi valorilor noastre, pe cei pe care deja i-am primit. 

„Ca să fie limpede cum e cu "refugiații":

1) când e vorba de sute de mii de oameni tineri şi puternici nu e vorba de oameni asupriți de către regimuri dictatoriale. La un asemenea număr nu ai decât să lupți pentru libertate aşa cum europenii au făcut-o secole întregi. Nu cunosc vreun regim care să reziste unei răzmerițe de 1 milion de oameni.

2) Dacă vor să se "refugieze" nu au decât să fie primiți în Arabia Saudită sau Iran, după caz. Noi avem Crucea Roşie, ei au Semiluna Roşie. Țări bogate fără război.

3) Dacă totuşi iau calea mărilor, da, să îi salvăm. Dar să îi cărăm înapoi în Libia direct în condiții umane. Da, să fim umani. Dar nu sinucigaşi.

4) Avem suficientă forță militară pentru o acțiune unilaterală de construire a unor zone sigure în Libia.

5) Dacă unii lideri din UE sunt atât de cretini încât să nu înțeleagă că primirea a milioane de oameni cărora nu le pasă de adaptarea la modul nostru de viață (dar vor să reproducă ceea ce a dus la dezastru la ei acasă) duce direct la distrugerea civilizației noastre, obligația noastră este să le spunem fix asta.

6) Obligația noastră este să combatem cu toată forța rasismul, discriminarea, xenofobia şi să îi integrăm, conform culturii şi valorilor noastre, pe cei pe care deja i-am primit”, a scris Funeriu pe Facebook. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News