Fregata “Regele Ferdinand” a acostat, astăzi, în portul militar Constanța, cei 240 de militari de la bord raportând „Misiune îndeplinită”.Plecată din țară în noaptea de 28 spre 29 martie, fregata a desfășurat misiuni specifice, în Marea Neagră, în cadrul grupării navale permanente SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care au mai făcut parte nave militare ale Bulgariei, Canadei, Olandei, Spaniei și Turciei, transmite purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, Cornelui Pavel.

Nava militară românească s-a alăturat, la Bosfor, grupării navale și  împreună au făcut o escală de două zile în portul turcesc Trabzon, din sudul Mării Negre. Au executat, apoi, misiuni de supraveghere în Marea Neagră. În portul georgian Poti, unde au ancorat, echipajul de pe “Regele Ferdinand” a primit vizita ambasadorului român în Georgia, Radu Liviu Horumbă și a atașatului militar.

 

Fregata „Regele Ferdinand” și celelalte nave militare din SNMG-2 au participat, săptămâna trecută la Exercițiul multinațional „Sea Shield 19”, organizat de Forțele Navale Române, în cadrul căruia peste 2200 de marinarii din mai multe state membre NATO au exersat proceduri de acțiune privind apărarea colectivă, adaptate la tipologia amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

 

“Prezența navală aliată sporită în zona Mării Negre vizează nu numai întărirea măsurilor de securitate pentru aliații NATO din regiune ci și sprijinul acordat Ucrainei și Georgiei în calitate de țări semnatare ale parteneriatului pentru pace. În ultimii ani Alianța Nord Atlantică  și-a consolidat prezența năvală pe flancul estic prin diversificarea exercițiilor desfăsurate în bazinul estic al Mării Mediterane și în Marea Neagră, la care participă frecvent grupări navale permanente NATO”, a declarat, pentru EVZ, Corneliu Pavel.

 

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, Corneliu Pavel  a vorbit și despre misiunile interne și externe ale marinarilor militari români. “În acest an de instrucție Forțele Navale Române conduc cinci exerciții majore multinaționale în Marea Neagră și pe Dunăre. Participă, de asemenea, la alte șase exerciții internaționale importante, organizate de către partenerii de Alianță”, a încheiat Pavel.

 

Te-ar putea interesa și: