Tânără lăsată să moară de medici. Fratele Alexandrei, detalii scandaloase
- Iulia Moraru
- 25 august 2023, 15:12
La o săptămână de la tragicul deces al Alexandrei în Spitalul din Botoșani, unde a fost victima unui caz de neglijență medicală, comunitatea locală organizează proteste zilnice și solicită demisia personalului medical care se afla de gardă în acea fatidică noapte. Ancheta penală abia a început, iar membrii familiei tinerei, inclusiv fratele ei, Vlad Miron, au fost chemați pentru audieri. Acesta din urmă a adus noi detalii la lumină.
Fratele Alexandrei a declarat că ușor-ușor, încep să iasă la iveală detalii de care el și-a dat seama, din mesaje scrise dintre sora lui și soțul acesteia. Vlad Miron spune că tot ceea ce a susținut de la început se adeverește.
Mai precis, ideea că nimeni nu a băgat-o în seamă pe Alexandra, iar sora lui și a fost trimisă mereu de la un medic la altul.
Fratele Alexandrei cere dreptate pentru sora lui
„Nu a fost nicio intenție salvatoare, la ei pare ceva normal ca să lași pacientul până dimineață, până vine medicul curant. Poate dacă era medicul ei curant în seară aia mă gândesc că intervenea, la câte mesaje de durere a trimis.
A fost un concurs între ele, ura dintre ele, clientul tău, clientul meu. E un adevăr, nu o speculație, altfel nu îi spuneau să aștepte până dimineață. Asta i s-a spus de la început, să aștepte medicul ei. Când ești într-un spital și ești de serviciu, fă-ti datoria”, a spus fratele Alexandrei.
Vlad Miron a mai povestit că a primit foarte multe mesaje de la oameni care i-au spus că au fost tratați la fel. Lor li s-au făcut calmante și li se spunea să stea până dimineață.
Potrivit acestuia, toată comunitatea așteaptă să se ia măsuri.
„E degeaba dacă (pe doctoriță – n.r.) o suspendă 90 de zile și apoi o bagă înapoi în funcție și omoară alți oameni. Să fie suspendați din funcție, să se retragă licență de a mai profesa. Eu îi cataloghez criminali cu diplomă”, a declarat Vlad Miron pentru digi24.
Proteste pentru Alexandra
Botoșănenii au marcat cabinetul privat al medicului ginecolog Mariana Pitrop cu mesajele „NU AM AER” și „ALEXANDRA”. Aceasta este una dintre cadrele medicale acuzate că nu au intervenit pentru a o ajuta pe Alexandra. Tânăra avea 25 de ani a murit în spital după o noapte petrecută la maternitatea din Botoșani.
Medicului ginecolog care era de gardă i se aduc reproșuri pentru că nu a intervenit pentru a acorda asistență Alexandrei. Asta în ciuda mesajelor de ajutor pe care aceasta le-a transmis.
A lăsat-o să treacă prin momente agonizante până dimineața, când medicul care îi monitoriza sarcina a sosit la spital.