Lidera extremiştilor din Franţa a fost trimisă în judecată. Acuzaţiile sunt foarte de grave

Lidera extremiştilor  din Franţa a fost trimisă în judecată. Acuzaţiile sunt foarte de grave

Preşedinta partidului de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional-FN), Marine Le Pen, a fost trimisă în judecată deoarece, în anul 2015 a difuzat pe contul său de Twitter, fotografii ale unor atrocităţi comise de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

Marine Le Pen este acuzată de răspândirea de mesaje violente susceptibile de a fi văzute de un minor

Pe 16 decembrie 2015, Marine Le Pen a difuzat pe reţeaua socială o serie de fotografii de propagandă ale SI, ca replică pentru jurnalistul Jean-Jacques Bourdin pe care îl acuza că a „făcut o paralelă” între SI şi Frontul Naţional. 

Sub fotografii, ea a scris: „Daech (acronimul arab al Statului Islamic - n.red.), asta înseamnă!”

Potrivit unei ordonanţe emisă de o judecătoare de instrucţie din Nanterre, suburbie a Parisului, lidfera extremiştilor ar putea să fie pedepsită cu închisoarea.

Imaginile arătau un soldat sirian strivit de viu sub roţile unui TAB, un pilot iordanian ars de viu într-o cuşcă şi pe jurnalistul american James Foley, decapitat. 

Aceste imagini au stârnit un val de indignare în rândul populaţiei mai ales că au fost postate la doar câteva săptămâni după atentatele din 13 noiembrie de la Paris.

În luna martie 2019, un alt politician, deputatul FN Gilbert Collard a fost trimis în judecată pentru că a difuzat, de asemenea, imagini similare, potrivit agerpres.ro

 

Pe data de 5 iunie, Le Pen a postat pe Twitter un mesaj prin care afirmă că trimiterea sa în judecată este o „persecuţie” din partea autorităţilor franceze.

 

Ne puteți urmări și pe Google News