Franța își închide duminică granițele. Alertă Covid-19 la un alt nivel

Franța își închide duminică granițele. Alertă Covid-19 la un alt nivel sursa foto. EVZ

Franța a anunțat deja că începând de duminică își va închide granițele pentru țările ce nu fac parte din UE, în vederea pandemiei Covid-19.

Franța îşi va închide de duminică granițele pentru ţările din afara Uniunii Europene, „cu excepţia unui motiv imperios”, pentru a încerca să limiteze răspândirea epidemiei de coronavirus, a anunţat vineri premierul Jean Castex.

Franța închide granițele duminică

„Orice intrare în Franţa şi orice ieşire de pe teritoriul nostru dinspre sau către o ţară din afara Uniunii Europene va fi interzisă, cu excepţia cazului în care există un motiv imperios, începând de duminică, la miezul nopţii”, a declarat premierul francez la Palatul Elysée, la încheierea unei reuniuni a Consiliului Apărării.

De asemenea, tot de duminică vor fi închise centrele comerciale nealimentare cu o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi, a precizat premierul francez Jean Castex.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și Germania a înăsprit restricțiile cu privire la deplasările cetățenilor.

Germania a decis să restricționeze călătoriile dinspre mai multe țări în care sunt semnalate noile tulpini COVID-19 foarte contagioase. Măsura intră în vigoare de sâmbătă și este valabilă până pe 17 februarie. Călătoriile vor fi interzise pe scară largă, a anunțat Ministrul german de Interne.

Care sunt țările vizate de noile restricții?

Interdicţia este valabilă de sâmbătă, 30 ianuarie a.c. și va rămâne în vigoare până la 17 februarie. Ţările vizate de noua măsură sunt Regatul Unit, Irlanda, Portugalia, Africa de Sud şi Brazilia cu începere de sâmbătă. Începând de duminică, restricțiile vizează Lesotho.  Măsura urmează să fie pusă în aplicare de companiile aeriene, companiile de transport rutier și căile ferate

Această interdicţie are totuși câteva excepţii, printre care cetăţenii germani sau rezidenţii străini în Germania, pasagerii aflaţi în tranzit şi transportul-cargo.

Șeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, Helge Braun, a declarat recent că faptul mutația britanică a coronavirusului va deveni tulpina dominantă a virusului în Germania. Helge Braun a avertizat că noua variantă va „crea probleme” în Germania. Noul context face să devină şi mai importantă reducerea semnificativă a ratei infectărilor, scrie Agerpres.