Mult mai interesante mi se par explicațiile pe care le oferă sociologul David Nguyen, directorul consiliului „Strategii de comunicare” din IFOP: ”Primul lucru care trebuie spus este că avem de a face cu un procent de-a dreptul spectaculos. Patru din zece respondenți consideră că o revoluție ar fi o soluție bună.

Chiar dacă nu știm exact care sunt motivele din spatele acestei preferințe (pentru o soluție radicală n.r.), este evident că avem de a face cu o radicalizare a societății. Trebuie menționat, de asemenea, că această cifră este mult mai mare decât în toate celelalte țări europene pe care le-am testat. Există 39% potențiali revoluționari în Franța, 20% în Germania, 14% în Austria, 13% în Spania, 28% în Italia și 14% în rândul polonezilor. În toate aceste țări, atașamentul la o logică reformistă este mai mare decât în Franța, iar tentația de a sprijini o mișcare revoluționară este mai slabă. Chiar dacă reformismul rămâne soluția dominantă, cu 50% dintre francezii care nu vor să treacă printr-o revoluție, ci mai degrabă prin reforme, acest rezultat indică o dorință de schimbare deosebit de intensă”.

Un alt amănunt deosebit de important pe care îl oferă sondajul realizat de IFOP este faptul că revoluționarii sunt simpatizanți ai celor mai virulenți critici ai lui Emmanuel Macron- Jean-Luc Mélenchon și Marine le Pen. Astfel, 57 la sută dintre alegătorii lui Mélenchon și 66 la sută dintre suporterii lui Marine le Pen se pronunță pentru revoluție, în comparație cu numai 13 la sută din electoratul
actualului președinte.”Nu trebuie să uităm de cartea pe care a lansat-o Emmanuel Macron în campania sa. Se numea "Revoluția". (…) Am văzut în studiile noastre că a existat o adevărată seducție, la începutul acestui mandat prezidențial. Anumite categorii, chiar și în cele mai populare medii, au mers pe ideea unei schimbări radicale. Au crezut că au ales pe cineva care va face ceea ce alții nu au făcut.”.

Din punctul meu de vedere, faptul că mulți dintre francezi se arată tentați de o soluție radicală și că 81 la sută dintre respondenți cred că opoziția dintre popor și elite este din ce în ce mai puternică se explică prin faptul că, în Hexagon, bomba socială a ajuns la o „masa critică”. Grosso modo, păturile de jos și clasa muncitoare își văd veniturile diminuate de la un an la altul, observă că siguranța
personală este din ce în ce mai amenințată, iar elitele politico-financiare, (în loc să asigure o împărțite echitabilă a bogăției între săraci și cei fabulos de bogați) sunt preocupate de decenii întregi numai de încurajarea imigrației și de construirea unui sistem economic care să maximizeze profitul (inclusiv din teama de a nu vedea investitorii plecând spre țări în care forța de muncă e mai prost plătită). Toate aceste probleme nu pot fi însă rezolvate într-o societate globală care dărâmă granițele și interzice practic orice protecționism economic, ci numai de vechile noastre state naționale, preocupate, cel puțin în teorie, de găsirea unui echilibru social. Cu alte cuvinte, e numai o chestiune de timp până când și în celelalte state ale Uniunii Europene apetitul pentru revoluție va ajunge la cote alarmante.

 

 

Te-ar putea interesa și: