Fostul șef al TVR a dat instituția în judecată. Procesul are legătură cu drepturile salariale

Fostul șef al TVR a dat instituția în judecată. Procesul are legătură cu drepturile salarialeDan Turturică. Sursa foto: Captură video Youtube

Dan Turturică, fostul președinte-director general al TVR, a deschis un proces împotriva Societății Române de Televiziune, acțiunea fiind înregistrată la Tribunalul București pe 19 august. Obiectul dosarului este „Calcul drepturi salariale”, iar valoarea exactă a pretențiilor urmează să fie stabilită în instanță.

Demersul vine la mai puțin de un an după încheierea mandatului său la conducerea televiziunii publice. Dan Turturică a ocupat funcția de președinte-director general al TVR din noiembrie 2021 până în noiembrie 2025, când conducerea instituției a fost preluată de Adriana Săftoiu.

Procesul vizează calculul drepturilor salariale

Dosarul deschis la Tribunalul București are ca obiect „Calcul drepturi salariale”. Deocamdată, nu sunt cunoscute public suma solicitată și detaliile exacte ale pretențiilor formulate de fostul șef al TVR. Acestea urmează să fie analizate de magistrați pe parcursul procesului.

Contactat de Gândul pentru explicații despre litigiu, Dan Turturică nu a dorit să ofere informații suplimentare.

„Nu comentez. Tot ce am de spus e spus în acțiune, acolo găsiți toate argumentele, nu am ce să zic nimic în plus”, a declarat Dan Turturică.

Cât câștiga Dan Turturică la conducerea TVR

Potrivit declarației de avere din 2024, fostul președinte-director general al televiziunii publice a obținut din salariu și vouchere de vacanță 220.348 de lei într-un an.

Suma înseamnă un venit mediu de peste 18.000 de lei pe lună.

Potrivit surselor Gândul, în perioada în care conducea TVR, Dan Turturică era cunoscut și pentru cheltuielile ridicate de protocol și pentru deplasările frecvente în străinătate, suportate de instituție.

Sediul TVR

Sediul TVR. Sursă foto: Arhiva EVZ

Majorări salariale înainte de plecarea lui Turturică

După preluarea conducerii TVR, Adriana Săftoiu a cerut explicații departamentelor responsabile privind mai multe majorări salariale acordate în noiembrie 2025, cu puțin timp înainte de încheierea mandatului lui Dan Turturică.

”Zeci de angajați, peste 50, au primit majorări importante la mijlocul lunii noiembrie, (n.r.2025) chiar înainte ca Dan Turturică să plece din TVR. Nu sunt majorări salariale în zona editorială, la reporteri, ci departamentele care au beneficiat de mărirea salariilor sunt de la audit, tehnic, juridic sau resurse umane.

Șefii au primit mai mulți bani. Unii au primit 5.000, 6.000 de lei în plus la salariu, în condițiile în care TVR are probleme cu salarizarea pentru luna decembrie. Sunt departamente unde salariile erau oricum mari”, semnala HotNews.ro la acea vreme.

Adriana Săftoiu a solicitat ulterior informații despre motivele acordării majorărilor, momentul în care acestea au fost aprobate și persoanele care au beneficiat de ele.

Cum explica Dan Turturică majorările

Fostul șef al TVR a justificat atunci creșterile salariale prin nevoia de a păstra și recompensa angajații instituției.

”Din păcate, TVR este adesea criticată pentru performanța scăzută în comparație cu televiziunile private, dar niciodată nu sunt menționate și numeroasele bariere care îi stau în cale și pe care nu le au companiile private. Un singur exemplu, angajații departamentului Comercial nu pot fi bonusați în funcție de volumul de vânzări de publicitate pe care îl realizează, pentru ca nu permit restricțiile legale actuale. Oare cum s-ar descurca companiile media private cu o asemenea restricție?! Ar mai vinde la fel de mult? Fără bani suficienți, ar mai avea suficient conținut de calitate?

Soluția ca TVR să redevină ce a fost este ca acești oameni să fie plătiți adecvat și să beneficieze de resursele financiare și tehnice corespunzătoare unei televiziuni din anul 2025. Din păcate, în cei patru ani în fruntea TVR am putut face ceva, destul de puțin, doar în privința primei nevoi. De a doua, resurse financiare si tehnice, trebuie să se ocupe statul”, a spus Dan Turturică pentru HotNews.