Fostul prezentator TV Radu Coşarcă, numit în conducerea Cupru Min

Fostul prezentator TV Radu Coşarcă, numit în conducerea Cupru Min

Adunarea Generală a Acționarilor societății Cupru Min SA a ales ieri cinci noi membri în Consiliul de Administrație, printre care şi Radu Coşarcă, cunoscut mai ales din perioada sa de prezentator TV. Interesantă este şi numirea lui Remus Vulpescu în componenţa Consiliului. Acesta a atras atenţia publică ca denunţător al lui Eugen Brădean, fost director de trading la Hidroelectrica, arestat în octombrie 2013 în dosarul Mită pentru vânzarea de energie de la Hidroelectrica.

Numirea candidaților s-a făcut la propunerea acționarului, statul român, prin Ministerul Economiei, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Procedura de selecție a fost realizată de către Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, prin intermediul a două societăţi de recrutare, iar contractele vor fi încheiate în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Experții în recrutare au centralizat un număr total de 53 de dosare de aplicație.

“Ținând cont de obiectivele principale ale Societății Cupru Min S.A., creșterea capacităților de producție, precum și consolidarea poziției de piață actuală, s-a concluzionat că experiența unui profesionist în domeniul economic și financiar, a unuia în domeniul audit, a unuia în domeniul corporate & marketing, a unuia în domeniul juridic, precum și a unuia în domeniul tehnic și operațional sunt necesare în cadrul Consiliului de Administrație nou format”, a transmis ministerul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit instituţiei, cei cinci noi membri ai Consiliului de Administrație al Societății Cupru Min S.A. sunt:   Radu – Claudiu Roşca - are peste 10 ani experiență profesională în domeniul audit și risk management, deținând funcții de conducere precum Director Audit Group BT la Banca Transilvania din Cluj Napoca, membru al Consiliului de Administrație la Depozitarul Central S.A., Senior Auditor Intern la AEGON Pensii, Membru al Comitetului de Audit la BT Leasing SA, cu experiență pe piața de capital și în investment banking.   Radu – Călin Coşarcă - are peste 25 de ani experiență profesională, fiind în prezent Director Comunicare la Enel România. Timp de cinci ani a fost Director Relații Externe la Enel România. De asemenea, a deținut funcția de Vicepreședinte la companiile Synergy și Media On și funcția de TV Manager la TVR, Tele 7, Antena 1, Național TV. Are experiență în colaborarea cu instituțiile statului, cu organizațiile patronale, cu societatea civilă, dar și experientă în crisis management, lobby și advocacy, corporate & marketing.   Romeo Jantea - are peste 30 de ani de experiență profesională în domeniul economic și financiar, dintre care peste 19 ani în poziții de top management. Este consultant în management și formator, cu experiență în managementul mediului de afaceri și dezvoltare de afaceri. Timp de patru ani a fost Președinte al Consiliului de Administrație și Director General la BCR Asigurari S.A. De asemenea, a deținut funcția de Vicepreședinte Directorat și Director General Adjunct Uniqa Asigurări S.A.   Dumitru – Remus Vulpescu - are peste 20 de ani de experiență profesională, dintre care peste 14 ani în domeniul juridic. A ocupat poziții de Director General Executiv la Vulcan SA București, Membru în Consiliul de Supraveghere C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., Membru în Consiliul de Administrație la S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Are experiență și în dezvoltarea și implementarea de strategii de dezvoltare și restructurare.   Gheorghe Chindriş - are peste 34 de ani de experiență profesională în industria minieră, fiind expert în probleme de mediu și în asistență tehnică pentru închideri de mine și reabilitare ecologică. Cunoaște foarte bine domeniul minier, parcurgând toate etapele profesionale în domeniu, de la poziții de miner în subteran până la funcții de Director General la Minvest Deva, General Manager la Mineral Mining SA. A coordonat echipe numeroase având expertiză în restructurare și în negocierile cu sindicatele. Are, de asemenea, și experiență de lucru internațională, lucrând pentru o perioadă de 8 ani în Statele Unite al Americii.

Cuprumin este cel mai mare producător de concentrat de cupru de pe plan naţional, deţinând aproximativ 60% din rezerva de cupru a României. De-a lungul timpului, compania a fost implicată în multe scandaluri, inclusiv de spionaj.