Fost şef de la Procuratura Generală, al treilea an pe banca acuzaţilor. Cum este tergiversată examinarea cauzei

Fost şef de la Procuratura Generală, al treilea an pe banca acuzaţilor. Cum este tergiversată examinarea cauzei Procuror Igor Popa/ Sursa foto: captură din sala de judecată

Republica Moldova. După reluarea de la zero a examinării dosarului în care fostul procuror general adjunct Igor Popa este învinuit de fals în declaraţii publice, carul a început să se mişte din loc. După patru şedinţe, a fost depăşită etapa preliminară şi s-a trecut la examinarea cauzei în fond.

Dosarul respectiv a fost examinat anterior de către un alt complet de judecată, care timp timp de doi ani nu a reuşit să treacă de etapa preliminară. Iar din luna martie a anului curent examinarea dosarului a fost reluată de la zero de un alt judecător.

Igor Popa este un procuror cunoscut în Republica Moldova pentru activitatea sa controversată. În perioada guvernării comuniste a fost şef al secţiei cazuri speciale şi a condus grupul de anchetă după evenimentele din 7 aprilie 2009.

În grupul respectiv au fost incluşi mai mulţi poliţişti care au fost reclamaţi anterior pentru tortură. La solicitarea lui Igor Popa, judecătorii s-au deplasat în comisariatele de poliţie pentru a elibera mandate de arestare pe numele participanţilor la protestele anticomuniste.

Ne puteți urmări și pe Google News

După căderea regimului condus de Vladimir Voronin, Igor Popa şi-a reluat cariera de la început. În scurt timp, a reuşit să ocupe fotoliul de şef al Procuraturii municipiului Chişinău.

În perioada guvernării lui Vladimir Plahotniuc, Igor Popa a deţinut funcţia de şef adjunct al Procuraturii Generale.

Fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, l-a făcut şef la oficiul Ciocana al Procuraturii Chişinău. Într-un interviu, Stoianoglo a declara că Igor Popa este procurorul cu care ar merge fără grijă într-o misiune secretă.

Tertipuri de procuror. Cum a reuşit să scape de jurnaliştii incomozi

Dacă dată trecută Igor Popa a a reuşit să obţină un proces de judecată cu uşile închise pentru ca jurnaliştii să nu poată asista la şedinţe, de această dată şedinţele sunt publice.

Totuşi, fostul şef de la Procuratura Generală a reuşit prin tertipuri să scape de prezenţa în sala de şedinţe de autorii anchetei jurnalistice, care i-a făcut să se autosesizeze pe procurorii anticorupţie.

Igor Popa i-a inclus pe autorii investigaţiei, care au scos la suprafaţă schema prin care şi-a tăinuit averile în lista martorilor apărării. Iar instanţa a acceptat să-i audieze pe toţi 18 martori propuşi de Igor Popa şi avocata sa.

Astfel, jurnaliştii implicaţi în investigarea averii fostului procuror nu au dreptul să asiste la şedinţele de judecată până vor fi audiaţi.

Fostul procuror Igor Popa şi avocata sa

Fostul procuror Igor Popa şi avocata sa/ Sursa foto: EvZ

Lupta cu procurorii

În afară de jurnalişti, Igor Popa a încercat să scape şi de procurorii pe caz. După ce i-a fost acceptată cererea de recuzare a procurorului Petru Iarmaliuc, fostul procuror a încercat să scape şi de cel de al doilea acuzator, Gheorghe Iapără. Solicitarea a fost respinsă de fostul complet de judecată, prezidat de magistrata Djeta Chistol.

Igor Popa a solicitat recuzarea procurorului pe caz pe motiv că acesta „a dat dovadă de subiectivism şi lipsă de imparţialitate”. Un al motiv invocat în cererea de recuzare a fost că Gheorghe Iapără a solicitat anterior recuzarea magistratei Djuta Chistol. Solicitarea a fost respinsă.

Avocaţii lui Igor Popa nu au explicat în şedinţă în ce constă subiectivizmul şi lipsa de imparţialitate a procurorului Iapără.

Amintim că Igor Popa a depus mai multe cereri de recuzare pe numele lui Iarmaliuc, iar în decembrie a reuşit să scape de acuzator. Inculpatul a invocat că a depus pe numele lui Iarmaliuc mai multe plângeri ce ţin de acţiunile sale la etapa de desfăşurare a urmăririi prmale. Iar Djeta Chistol a menţinut argumentele fostului şef adjunct al Procuraturii Generale.

Cum a fost tergiversată examinarea dosarului

Examinarea dosarului în care fostul procuror general adjunct Igor Popa este învinuit de fals în declaraţii publice bate pasul pe loc. Fostul complet de judecată prezidat de magistrata Djeta Chistol nu a reuşit timp de 15 luni să desfăşoare şedinţa preliminară.

Şedinţele de judecată au fost amânate din diferite motive: nu s-a prezentat avocatul, nu s-a prezentat inculpatul din motive de sănătate, s-au depus cereri de recuzare a procurorului Petru Iarmaliuc şi de desfăşurare a procesului cu uşile închise pentru a evita prezenţa jurnaliştilor.

La una din şedinţe, inculpatul Igor Popa a cerut să se confirme dacă este sănătos mintal, nu se află la evidenţă psihiatrică sau narcologică. Igor Popa a învinuit procurorii pe caz că au trimis dosarul în judecată fără ca să certifice dacă el are discernământ, acuzându-i de neglijenţă.

În replică, procurorul Gheorghe Iapără a prezentat certificate de la medicul de familie care deserveşte strada Berbardazzi din Chişinău, unde Igor Popa locuieşte cu soţia sa, Ala Popa. Potrivitt certificatelor, nu există informaţii că Igor Popa se află la evidenţă narcologică sau psihiatrică.

Dosarele în care este învinuit fostul procuror

Acesta este primul dosar pe numele lui Igor Popa care a ajuns în instanţă. În gestiunea procurorilor anticorupţie fiind un alt dosar pentru îmbogăţire ilicită.

Fostul procuror este învinuit că a inclus date eronate despre bunurile deţinute în Declaraţia de avere şi interese personale.

Igor Popa a fost reţinut pe 9 noiembrie 2021, pe numele lui fiind intentat şi un dosar penal pentru îmbogăţire ilicită. Procuratura Anticorupţie a pornit dosarul penal pe numele lui Igor Popa în baza unei investigaţii jurnalistice pe Portalul Anticoruptie.md despre locuinţa sa de lux dintr-un bloc select din Chişinău.

Igor Popa vrea bani de la stat înainte de pronunţarea sentinţei

Fostul procuror general adjunct, Igor Popa, insistă în instanţa civilă ca statul să-i dea 200.000 de lei. Pentru „repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti”.

Fostul acuzator a acţionat Ministerul Justiţiei în instanţa civilă înainte ca instanţa penală să se expună asupra vinovăţiei în cele două dosare penale în care are statut de inculpat şi învinuit.

Fostul acuzator pretinde că la plecarea din sistem, din cauza dosarelor înaintate pe numele său, nu i-a fost achitată îndemnizaţia uncă, de care beneficiază procurorii.

Reprezentantul Ministerului Justiţiei a precizat că mai este un dosar civil în gestiunea altui magistrat, în care Igor Popa are pretenţii similare.

Revista presei
Limba lui Hristos