ESTE OFICIAL! Fost director al Serviciilor de Informații, CONDAMNAT la închisoare. Care sunt ACUZAȚIILE

ESTE OFICIAL! Fost director al Serviciilor de Informații, CONDAMNAT la închisoare. Care sunt ACUZAȚIILE

Fostul director al serviciilor de informaţii bulgare, Kirtcho Kirov, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri publice în valoare de 2,6 milioane de euro, a anunţat marţi justiţia bulgară, relatează AFP.

El este unul dintre puţinii foşti responsabili bulgari de rang înalt care au fost condamnaţi. Stat membru al UE din 2007, Bulgaria este criticată în mod constant de Comisia Europeană pentru ineficienţa sistemului judiciar în combaterea corupţiei la nivel înalt, potrivit agerpres.ro.

Aceasta este a doua condamnare în cazul lui Kirtcho Kirov, în vârstă de 67 de ani, în acest dosar de corupţie pentru care el a fost deja condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare în 2015. Dar Curtea Supremă a dispus în 2016 ca acest caz să fie rejudecat.

Kirtcho Kirov a fost director al serviciului de informaţii din 2003 până în 2012. Potrivit actului acuzării, el a semnat între 2007 şi 2011 o mie de chitanţe ale unor cheltuieli inexistente pentru investigaţii care nu au avut loc niciodată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reclamantul a pretins că a efectuat aceste cheltuieli pentru a recruta informatori, dar aceştia, care au fost audiaţi de instanţă, au contestat că au lucrat pentru Kirov sau că au fost plătiţi. Jumătate din bunurile generalului Kirov vor fi confiscate, a decis tribunalul la finalul unui proces care s-a desfăşurat cu uşile închise.