Fortul 13 Jilava, preluat de de Consiliul Județean Ilfov. Va fi transformat în muzeu

Fortul 13 Jilava, preluat de de Consiliul Județean Ilfov. Va fi transformat în muzeu Sursă foto: Facebook

Fortul 13 Jilava, o mărturie a represiunii comuniștilor, va fi putea fi vizitat de turiști. Acesta a intrat în administrarea Consiliului Județean Ilfov, urmând să fie transformat în obiectiv cultural și turistic. Decizia a fost aprobată în ședința Executivului, care a avut loc vineri.

Fortul 13 Jilava, transformat în obiectiv cultural

În urma acestei măsuri, Fortul 13 va trece din administrarea Penitenciarului Jilava în cea a Consiliului Județean Ilfov. Astfel, acesta va fi restaurat complet și introdus în circuitul turistic.

Fortul 13 Jilava

Sursa foto: Facebook

Până în prezent unitatea a fost inclusă pe lista Monumentelor Istorice și era administrată de ANP. Administrația Națională Penitenciarelor nu avea atribuții în ceea ce privește exploatarea acesteia și implicit nu o putea include în circuitul turistic.

Va fi transformat în muzeu

Conform anunțului făcut de ministrul Culturii, imobilul respectiv va fi restaurat și transformat în muzeu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acest obiectiv este un monument istoric și realizarea unui muzeu care să prezinte perioadele istorice prin care a trecut această clădire, ororile petrecute acolo, reprezintă o dovadă a angajamentului nostru de a arăta viitoarelor generații că dramele si abuzul  regimului comunist nu trebuie uitate”, a anunțat Raluca Turcan.

Raluca Turcan,

Sursa foto: Facebook

Fortul 13 de la Jilava va putea fi vizitate

Lucrările de restaurare se vor întinde pe o durată de cinci ani. Suma necesară pentru implementarea acestui proiect va fi asigurată din bugetul județului Ilfov. La rândul său, Alina Gorghiu a subliniat că demersul reprezintă o prioritate și că acesta va fi o dovadă vie pentru generațiile următoare, aducând în prim plan ororile comuniste.

„Din păcate, se pare că unii uită istoria de dinainte de 1989. Pentru PNL, partid istoric şi care a resimţit din plin nedreptăţile unui regim totalitar, este o prioritate să arate generaţiilor viitoare ce s-a făcut bine, dar şi ce s-a greşit şi cum putem evita repetarea ororilor”, a spus ministrul Justiției.

Dincolo de ușile fortului au suferit peste un milion de cetățeni. Printre aceștia s-au numărat și nume importante precum mitropolitul Bartolomeu Anania, Corneliu Coposu, părintele Nicolae Steinhardt sau monseniorul Vladimir Ghika.

Revista presei