Fiul lui Rob Reiner, reținut după moartea părinților săi. Cauțiunea, stabilită la patru milioane de dolari
- Mădălina Sfrijan
- 15 decembrie 2025, 19:05
Rob Reiner / sursa foto: captură videoNick Reiner, în vârstă de 32 de ani, fiul lui Rob și Michele Reiner, a fost arestat după ce regizorul și soția sa au fost găsiți morți duminică după-amiază, informează Variety. Potrivit Departamentului de Poliție din Los Angeles, Nick Reiner a fost reținut duminică seara, la ora 21:15, și înregistrat luni dimineață, la 5:04, sub acuzația de crimă.
Moartea soților Reiner a șocat o lume întreagă
LAPD nu a confirmat dacă arestarea sa este legată direct de ancheta privind omuciderea părinților, însă acuzația a fost înregistrată ca „activitate de bandă”. Cauțiunea a fost stabilită la patru milioane de dolari.
Rob și Michele Reiner au fost găsiți fără viață în locuința lor din Brentwood, duminică după-amiază, în jurul orei 15:40, aparent victime ale unor înjunghieri mortale. La momentul descoperirii, poliția a anunțat că moartea acestora era investigată ca omucidere, fără a fi identificat vreun suspect.
„Cu profundă tristețe anunțăm tragica dispariție a lui Michele și Rob Reiner”, a transmis un purtător de cuvânt al familiei. „Suntem îndurerați de această pierdere bruscă și solicităm respectarea intimității noastre în acest moment incredibil de dificil”.

Nick Reiner. Sursa foto: Captură video
Pierdere pentru mea filmului
Potrivit Los Angeles Times, un membru al familiei Reiner a fost interogat de poliție, iar ulterior People a scris că mai mulți membri ai familiei au afirmat că Nick Reiner și-ar fi ucis părinții. Fiul cuplului a vorbit anterior despre lupta sa cu dependența și a co-scris filmul „Being Charlie” (2015), regizat de Rob Reiner, inspirat din experiența sa.
Rob și Michele Reiner mai aveau doi copii: Jake Reiner, fost reporter local la KCAL Los Angeles, și Romy. Rob Reiner a adoptat și o fiică, Tracy Reiner, în timpul căsătoriei cu actrița și regizoarea Penny Marshall.
Cariera și moștenirea lui Rob Reiner
Rob Reiner a devenit cunoscut prin rolul ginerelui lui Archie și Edith Bunker în serialul „All in the Family”, difuzat în anii 1970. Ulterior, și-a construit o carieră impresionantă ca regizor, semnând filme clasice precum „This is Spinal Tap”, „Stand By Me” și „The Princess Bride”. A continuat să-și consolideze reputația cu producții de succes ca „When Harry Met Sally…”, „Misery” și „A Few Good Men”, care a primit patru nominalizări la Oscar.
Născut în 1947 în Bronx, New York, Rob Reiner era fiul lui Estelle și Carl Reiner, renumit scriitor, actor, regizor și producător, cunoscut pentru „The Dick Van Dyke Show” și „The 2000 Year Old Man”. Reiner a recunoscut că a fost o provocare să iasă din umbra tatălui său și să-și croiască propriul drum în industrie.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.