Fiul cel mare al lui Alexandru Arșinel a dezvăluit ce planuri are cu casa de la Dolhasca

Fiul cel mare al lui Alexandru Arșinel a dezvăluit ce planuri are cu casa de la DolhascaSursa: arhiva EVZ

La trei ani de la moartea lui Alexandru Arșinel, Bogdan, fiul cel mare al actorului, care a moștenit o parte din avere, inclusiv casa de la Dolhasca, a anunțat că a predat imobilul primăriei pentru a fi transformat într-o casă memorială. „Sunt ceva proiecte de viitor, pentru comemorarea tatălui meu”, a spus acesta, pentru Cancan.ro.

Casa de la Dolhasca, predată primăriei

Alexandru Arșinel a murit pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani, lăsând în urmă o avere importantă, împărțită în mod egal între cei doi fii ai săi. Bogdan, fiul cel mare, a primit casa de vacanță din Câmpina, două terenuri la Dolhasca și Crevedia, precum și o mașină. Cristian a intrat în posesia casei din Sinaia și a vilei de pe litoral, alături de alte bunuri.

Bogdan Arșinel a afirmat, pentru Cancan.ro, că a donat casa primăriei, pentru a fi transformată în casă memorială. Inaugurarea este programată, dacă planurile vor decurge conform așteptărilor, în primăvara anului viitor.

„Am predat-o, într-o anumită formă, primăriei orașului Dolhasca. Sunt ceva proiecte de viitor, pentru comemorarea tatălui meu. Avem pentru primăvara anului viitor în plan câteva evenimente. Dar să vedem cu criza asta financiară dacă vor fi fonduri suficiente pentru a finaliza, de către cei de la Admnistrația Locală a orașului Dolhasca, inaugurarea casei memoriale Arșinel Alexandru”, a spus acesta.

Bogdan Arșinel

Bogdan Arșinel. Sursa foto: Captură video Youtube

Comemorarea lui Alexandru Arșinel

Fiul lui Alexandru Arșinel a spus că locul este în curs de amenajare, cu multe dintre obiectele tatălui său, inclusiv biroul de acasă, manuscrise și CD-uri cu muzica lui.

Referitor la comemorarea lui Alexandru Arșinel, care este programată la sfârșitul lunii septembrie, acesta a precizat că va fi un eveniment restrâns, în familie. „Nu se va organiza nimic special. E o treabă în familie, discretă, o pomenire creștinească. Sunt clipe în care-ți aduci aminte cu bucurii și cu puțin regret. Dar asta e viața, rămânem cu amintirile frumoase”, a spus acesta.

Cum s-a împărțit averea lui Alexandru Arșinel

Din ultima declarație anuală de avere a lui Alexandru Arșinel rezultă că acesta încasa 33.720 de lei ca pensie de revoluționar, 73.512 lei pensie, 74.772 lei indemnizație de merit de la Ministerul Culturii și 10.800 de lei indemnizație pentru handicap gradul 2, întrucât își îngrijea soția bolnavă. Venitul total anual a fost de 107.232 lei, adică 8.936 lei pe lună.

Actorul deținea patru terenuri: o cotă parte din două loturi la Dolhasca și două terenuri întregi la Sinaia și Samurcaș-Crevedia. În plus, avea un imobil în București, cu o suprafață de 225 de metri pătrați, cumpărat în anul 1996. Alexandru Arșinel deținea trei case de vacanță, un apartament în București și o mașină Toyota.

O parte din moștenire apare și în declarația de avere a Ralucăi Alice Arșinel, director în Ministerul Afacerilor Externe și soția lui Bogdan Traian Arșinel. Potrivit documentului, fiul cel mare al actorului a primit, pe lângă terenuri, o casă de vacanță la Câmpina, una la Crevedia și alta la Dolhasca. La ultimele două proprietăți figurează ca moștenitor și Alexandru Cristian Arșinel, fiul cel mic al actorului, alături de alte rude, potrivit Fanatik.