Fenomenul care transformă Marea Mediterană. Specialiștii spun că multe schimbări sunt ireversibile

Fenomenul care transformă Marea Mediterană. Specialiștii spun că multe schimbări sunt ireversibilebanc de pesti / sursa foto: dreamstime.com

Schimbările climatice transformă rapid Marea Mediterană, iar oamenii de știință avertizează că încălzirea accelerată a apelor favorizează răspândirea a sute de specii invazive care amenință biodiversitatea și mijloacele de trai ale comunităților de coastă, potrivit unei analize publicate de Associated Press.

Biologii și climatologii spun că fenomenul este deja vizibil în numeroase zone ale Mediteranei, unde speciile locale dispar treptat, fiind înlocuite depești și alte organisme marine ajunse prin Canalul Suez.

Specialiștii avertizează că multe dintre aceste schimbări sunt ireversibile și vor remodela ecosistemul marin în următoarele decenii.

Temperaturile în creștere transformă Mediterana într-un „punct fierbinte”

Oamenii de știință consideră Mediterana unul dintre cele mai vulnerabile locuri din lume în fața schimbărilor climatice. Potrivit rețelei independente Mediterranean Experts on Climate and Environmental Change (MedECC), temperatura apei ar putea crește cu între 2 și 6 grade Celsius până la sfârșitul secolului, iar valurile de căldură marină vor deveni mai frecvente și mai intense.

Ronan McAdam, oceanograf în cadrul Euro-Mediterranean Center on Climate Change, explică faptul că Mediterana este un bazin aproape închis, ceea ce face ca excesul de căldură să se disipeze mult mai greu decât în oceanele deschise.

Aproape 1.000 de specii invazive au fost identificate

Ernesto Azzurro, biolog marin la Institutul pentru Resurse Biologice Marine și Biotehnologie din cadrul Consiliului Național de Cercetare din Italia, afirmă că aproximativ 1.000 de specii invazive au fost identificate în Marea Mediterană, iar circa 800 s-au stabilit deja permanent.

„Mediterana bunicilor noștri, a generațiilor trecute și a Greciei antice a dispărut pentru totdeauna. Multe dintre aceste schimbări sunt ireversibile”, a declarat cercetătorul pentru Associated Press.

Printre cele mai problematice specii se numără peștele-balon pătat, considerat unul dintre cei mai agresivi invadatori. Acesta este un prădător foarte eficient și este toxic pentru oameni dacă este consumat.

canal Suez

canal Suez / sursa foto: arhiva EVZ

O altă specie care s-a răspândit rapid este peștele-leu, observat pentru prima dată în estul Mediteranei în 2012 și prezent astăzi în tot mai multe zone din vestul bazinului.

Speciile locale dispar, iar pescarii resimt deja efectele

Primele efecte importante au fost observate în Cipru, una dintre țările cele mai apropiate de Canalul Suez. Peștele-leu și alte specii invazive au redus populațiile unor specii locale apreciate de pescari și consumatori, precum chefalul roșu.

În același timp, peștele-iepure consumă cantități mari de alge de pe fundul mării, distrugând habitate esențiale pentru numeroase organisme marine autohtone.

Datele prezentate de Azzurro arată amploarea fenomenului. În zona estică a Mediteranei, populațiile de moluște din apele puțin adânci au scăzut cu 93%. De asemenea, pe litoralul Mării Adriatice, unde midiile erau cândva abundente, aproape toate au murit în perioadele în care temperatura apei a depășit 30 de grade Celsius.

„Dispariția a fost spectaculoasă. Dacă nu vom găsi populații capabile să supraviețuiască acestor condiții climatice, viitorul midiilor din Adriatica nu este unul optimist”, a explicat cercetătorul.

Specialiștii spun că fenomenul nu mai poate fi inversat

Experții consideră că răspândirea speciilor invazive nu mai poate fi oprită complet, însă efectele pot fi limitate.

Printre soluțiile analizate se numără comercializarea speciilor invazive comestibile, plata pescarilor pentru capturarea celor periculoase, precum peștele-balon, dar și măsuri pentru împiedicarea introducerii unor noi specii.

Piero Genovesi Papik, zoolog la Institutul Superior pentru Protecția și Cercetarea Mediului din Italia, susține că aplicarea tratatelor internaționale privind tratarea apelor de balast ale navelor ar putea reduce cu 95-99% apariția unor noi specii invazive. De asemenea, utilizarea unor vopsele speciale pe coca navelor poate împiedica transportul organismelor marine către alte regiuni.

Specialiștii subliniază însă că soluția de fond rămâne reducerea emisiilor generate de combustibilii fosili, principalul factor care accelerează încălzirea mărilor și oceanelor.