Fenomen rar pe cerul României. A mai rămas puțin până va fi vizibil
- Emma Cristescu
- 3 august 2023, 08:30
Un fenomen foarte rar va putea fi văzut pe cerul României, în câteva săptămâni. Cei care îl ratează vor mai avea ocazia să-l vadă doar peste 14 ani.
Deși este foarte ra, în august fenomenul de SuperLună va putea fi văzut în România de două ori. Acest fenomen se produce atunci când luna plină se află cel mai aproape de noi în mişcarea sa eliptică din jurul Pământului. Acest lucru o face să pară cu până la 14% mai mare și cu 30% mai strălucitoare față de ceea ce vedem în mod obișnuit. Fenomenul de SuperLună a putut fi observat pe 1 august 2023. Cei care l-au ratat vor mai avea o șansă pe 30 august 2023.
Fenomen rar pe cerul României
SuperLuna din luna august este numită Sturion. Pe 1 august, satelitul natural al Terrei s-a aflat la 357.530 de kilometri de planeta noastră. Mai exact, Luna s-a aflat cu aproximativ 22.000 de kilometri mai aproape de Pământ decât de obicei.Pe data de 30 august va putea fi admirată şi SuperLuna Albastră, cea mai strălucitoare din acest an. Ultima dată când două SuperLuni au apărut în aceeași lună a fost în anul 2018, iar fenomenul se va mai produce abia în 2037. Este indicat să aveți un telescop în apropiere.
„Luna se învârte în jurul Pământului. Iar această traiectorie nu este una perfect circulară, ci este una uşor ovală, de aceea sunt perioade în care Luna apare mai aproape sau uşor mai departe. Uniunea Astronomică Internaţională a definit cumva superluna tocmai această dublă periodicitate, când avem lună plină de două ori într-o lună calendaristică”, a declarat muzeograful Petru Ciprian Crişan.
Luna care marchează sfârșitul verii
Pe data de 28 septembrie 2023, vara SuperLunilor ajunge la final cu Luna Plină care va apărea pe cer după echinocțiul din 23 septembrie. Acest fenomen marchează sfârșitul verii în emisfera nordică a Pământului. În 2024, prima SuperLună va avea loc pe data de 18 septembrie, iar cea de a doua pe 18 octombrie.
Specialiștii au declarat că binoclul sau telescoapele din curte pot îmbunătăți experiența. Cu ajutorul lor se pot vedea câmpiile întunecate formate de curgerile de lavă vulcanică antică și razele emanate din craterele lunare.