Fed ar putea reintra în era dobânzilor minime. O analiză a riscurilor pe termen lung

Fed ar putea reintra în era dobânzilor minime. O analiză a riscurilor pe termen lungFed / sursa foto: dreamstime.com

Chiar dacă în prezent dobânzile pe termen scurt se mențin la niveluri ridicate, scenariul în care Rezerva Federală a SUA (Fed) ar putea reveni în anii următori la o politică monetară ultra-acomodativă, cu rate apropiate de zero, rămâne în continuare posibil, arată un raport recent publicat de băncile regionale ale Fed din New York și San Francisco, potrivit Reuters.

FedD atrage atenția că rata de politică monetară se situează la limita inferioară

Studiul, semnată inclusiv de președintele Fed New York, John Williams, atrage atenția că riscul unei reveniri la o rată de politică monetară aproape de zero „se situează în prezent la limita inferioară a intervalului înregistrat în ultimii 15 ani”. Cu toate acestea, autorii subliniază că, pe termen mediu și lung, probabilitatea unei asemenea evoluții „rămâne semnificativă”, în special pe fondul incertitudinilor economice persistente.

Dobânzile apropiate de zero sunt, de regulă, asociate cu perioade de criză sau post-criză. Fed a adoptat această măsură după criza financiară din 2008, menținând-o până în 2015, și a revenit la ea în martie 2020 ca răspuns la șocul economic generat de pandemia de COVID-19.

Banca centrală, serie de majorări rapide de dobândă

Ulterior, începând cu 2022, banca centrală a inițiat o serie de majorări rapide de dobândă pentru a combate inflația galopantă – cea mai ridicată din ultimele decenii.

Menținerea dobânzilor la un nivel foarte scăzut a generat provocări majore pentru autoritățile monetare.

Fed

Fed / sursa foto: dreamstime.com

În lipsa spațiului de manevră convențional, Fed a fost nevoită să adopte măsuri neconvenționale, precum programe ample de achiziții de active, menite să reducă randamentele pe termen lung și să stimuleze economia.

Totodată, comunicarea direcției viitoare a politicii monetare a devenit un instrument-cheie în efortul de stabilizare economică.

Rata de referință a Fed, între 4,25% și 4,5%,

În prezent, deși inflația alimentată de pandemie a fost temperată, incertitudinile rămân ridicate, în special în ceea ce privește politicile comerciale.

Rata de referință a Fed se situează acum între 4,25% și 4,5%, un nivel considerat înalt comparativ cu media ultimilor ani. Estimările publicate în iunie indică faptul că banca centrală ar putea reduce rata până la 3,4% până în 2027, o scădere care ar putea începe chiar din acest an.

Totodată, oficialii Fed au revizuit în creștere și rata neutră – nivelul considerat echilibrat pentru economie – până la 3%, ceea ce sugerează că există spațiu pentru reduceri fără a atinge din nou pragul zero.