FCSB s-a REUNIT astăzi. Un nou jucător al „roș-albaștrilor” se pune bine cu Becali: „Patronul are tot dreptul să vorbească despre noi”.
- Andrei Călin
- 11 iunie 2018, 12:33
Olimpiu Moruțan, jucător care s-a alăturat lotului FCSB, a declarat că finanțatorul echipei are dreptul să vorbească despre fotbaliști.
FCSB s-a reunit, luni, iar singura achiziție prezentă la această acțiune a fost Olimpiu Moruțan, jucător care a îmbrăcat ultima dată tricoul celor de la FC Botoșani. Fotbalistul a afirmat că are emoții, pentru că s-a alăturat unui club important și a dat de înțeles că nu va fi afectat de eventualele critici ale lui Gigi Becali.
„Mă bucur că sunt aici. Colegii m-au primit foarte bine. Am vorbit deja cu Pintilii. M-a salutat și mi-a spus să dau tot ce e mai bun pentru Steaua. Sper să facem un campionat foarte bun și să ajut echipa la fiecare meci. Cu multă muncă și antrenament serios, cred că o să mă pot impune ca titular. Fiecare jucător are emoții când ajunge în Steaua. A fost un grup unit anul acesta, s-au luptat la campionat până în ultima etapă. Cu domnul Dică încă nu am discutat, o să am ocazia zilele următoare. Știu că este presiune. Nu vreau să mă gândesc la lucruri negative. Știu și ce a pățit Golofca, dar nu vreau să vorbesc despre el. Îmi văd de drumul meu și sper să reușesc. Patronul formației are tot dreptul să vorbească despre noi", a declarat Moruțan.