Familia Biden, băgată până în gât și în relații cu chinezii

Familia Biden, băgată până în gât și în relații cu chinezii

Hunter Biden a tatonat posibilitatea unei relații comerciale cu o mare companie chineză, în timp ce încerca încheierea unor acorduri „interesante pentru mine și pentru familia mea”, potrivit unui nou set de mail-uri publicate de New York Post.

Fiul candidatului Democrat în alegerile prezidențiale a corespondat cu cel mai mare furnizor privat de energie din China, CEFC, după cum arată mesajele descoperite în ceea ce pare să fi fost laptopul lui Hunter Biden și dezvăluite de New York Post.

Într-un mesaj trimit lui Biden Jr. în mai 2017, având titlul „Așteptări”, erau discutate amănunte despre „pachetele de remunerare” pentru șase persoane implicate într-o afacere.

Hunter Biden era identificat drept „președinte/vicepreședinte în funcție de un acord cu CEFC”, în ceea ce pare a face referire la o corporație, acum intrată în faliment din Shanghai, China Energy Co.

Plata pentru Hunter era de „850”, iar corespondența sublinia de asemenea că acesta „are anumite așteptări privind funcția pe care le va detalia”.

În plus, Hunter deținea 20% din acțiunile companiei, iar alte 10% erau destinate pentru „Barosan” (The Big Guy), foarte probabil Joe Biden.

Un alt e-mail din 2017 descrie relația contractuală a lui Hunter Biden cu Ye Jian Ming, președintele CEFC. În acesta, Hunter vorbește despre un contract pe trei ani, în care Ye trebuia să-i plătească 10 milioane de dolari anual, „doar pe baza prezentărilor” (contactelor ) facilitate de fiul vicepreședintelui SUA.

De asemenea, Hunter vorbește despre faptul că aceasta înțelegere a fost schimbată cu „un aranjament mult mai durabil și mai lucrativ” cu guvernul chinez pentru a crea o societate de tip holding, în care el și Ye dețineau 50% din acțiuni.

Dezvăluirea vine la nici 24 de ore după ce New York Post a publicat alte e-mail-uri care dovedesc că Joe Biden a mințit atunci când a declarat că „nu am discutat niciodată cu fiul meu despre afacerile lui din străinătate”.

Consilierul companiei energetice ucrainene Burisma, Vadim Pojarski, îi mulțum a lui Hunter pentru „oportunitatea de a-l întâlni pe tatăl tău”, într-un mesaj din mai 2015.

Unul dintre e-mail-uri vorbește despre un „acord provizoriu” potrivit căruia 80% din „capitalurile proprii” urmau să fie împărțite în părți egale între patru persoane, între care și Hunter Biden.

Un anume James Gilliar a trimis acest mesaj de la firma de consultanță J2cR, afirmând: „Sunt mulțumit să discut detalii cu Jang, dacă sunt nelămuriri”.

Zang pare a fi Zang Jian Jun, care a fost director executiv la CEFC.

Într-un alt e-mail din 2017, Biden afirmă că a discutat un acord cu Ye Jian Ming, un fost președinte al CEFC, între timp dispărut.

De asemenea, el sublinia că eforturile sale nu trebuie să rămână nerăsplătite – nici pentru el, nici pentru familia lui - , afirmând:

„Onorariile de consultanță sunt o parte a fluxului nostru de venituri, însă motivul pentru care această propunere a președintelui era atât de interesantă pentru mine și familia mea este că am fi asociați atât în privința capitalurilor proprii cât și a a beneficiilor investițiilor JV (joint venture).”

Ca și în relațiile cu ucrainenii, Hunter nu ezita să își implice familia (și tatăl) în afacerile cu străinătatea, cu o dezinvoltură halucinantă.