Facturile la energie explodează. Ce soluții are statul român
- Nicolae Comănescu
- 19 august 2021, 15:48
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a oferit amănunte despre situația legii care vizează protejarea consumatorului vulnerabil. Subiectul este legat de prețul la energie.
Virgil Popescu, ministrul Energiei, a vorbit despre devansarea termenului de intrare în vigoare pentru legea consumatorului vulnerabil. El a precizat că demersurile în acest sens vor începe în septembrie la nivelul Parlamentului și că, în funcție de cum vor evolua discuțiile acolo, actul normativ ar putea intra în vigoare cândva în perioada octombrie-noiembrie.
Ce spune Virgil Popescu, ministrul Energiei, despre legea consumatorului vulnerabil
„Ne-am întâlnit astăzi, la solicitarea domnului prim-ministru, cu ANRE, Consiliul Concurenței, Transelectrica, OPCOM, tocmai pentru a vedea evoluția prețurilor de piața energie electrică și a gazelor și, evident, să vedem ce soluții sunt pentru pregătirea acestei linii și a evoluțiilor viitoare.
Ne vom vedea încă o dată săptămâna viitoare, este evident ceea ce am spus în urmă cu două săptămâni, că devansarea termenului de intrare în vigoare a consumatorului vulnerabil trebuie să se întâmple – și acest lucru îl vom face, începând din septembrie, în Parlament. Protecția consumatorului vulnerabil, a celor care au cu adevărat nevoie de protecție, este o prioritate pentru noi, pentru Guvern, pentru primul-ministru și o vom face”, a anunțat ministrul Energiei.
„Vom devansa termenul, cum era propus în lege, pe care vă reamintesc că am trimis-o în Parlament în martie. Este un proiect al Ministerului Muncii, aprobat de Guvern în martie anul acesta, trimis în Parlament, îl vom devansa din anul 2022 în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, adică cred că putem vorbi de această iarnă, deci octombrie-noiembrie această iarnă, în funcție de cum decurg discuțiile în Parlament în cursul lunii septembrie”, a mai precizat Virgil Popescu.
„Principala cauză, am tot spus-o, este costul certificatului de CO2”
Întrebat ce măsuri are în plan pentru a stabiliza piața, ministrul a afirmat: „Ne uităm pe prețul mediu și a venit OPCOM cu prețul mediu al energiei electrice de la 1 ianuarie până la data de 31 iulie și prețul mediu pe piața românească, pe piața SPOT românească, este de 64 de euro – nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Sunt vârfuri și evident că trebuie să urmărim acest aspect.
Principala cauză, am tot spus-o, este costul certificatului de CO2 – și nu numai în România. Peste tot acolo unde avem energie pe bază de cărbune prețul se închide foarte sus, este doar 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costul de producție și evident tot producătorii ceilalți vor beneficia de acest preț și vor face profit”.