Un român a primit o factură de aproape 15 mii de euro la telefon, după ce a accesat un link primit de la un număr necunoscut

Un român a primit o factură de aproape 15 mii de euro la telefon, după ce a accesat un link primit de la un număr necunoscutTelefonie Sursa foto: Arhiva EVZ

O familie din Sighetu Marmaţiei a primit o factură extrem de mare la telefonul mobil, după ce fiul lor a deschis un link primit de la un număr necunoscut. Imediat după, apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.

O femeie de 59 de ani din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, a primit o factură de peste 70.000 de lei la telefonul mobil. Deşi abonamentul este pe numele ei, telefonul a fost utilizat de fiul său, care a deschis un link primit de la un număr necunoscut.

Florin Negrea, soţul femeii, spune că va da compania în judecată.

„Cum a deschis linkul, a început telefonul să-i sune non-stop. Îi suna telefonul, avea câte 500 de apeluri pe zi. Întruna. Nu l-a putut închide, pentru că îl mai sunau şi de la serviciu. Trebuia să ţină legătura cu el”, spune bărbatul. Nu ştie de unde a venit acel link, dar spune că apelurile vin de pe diverse numere, pe care nu le cunoaşte: „Cine putea trimite atâtea mesaje? Şi toate de pe numărul lui. Dar unde s-au trimis, nu ştim nici noi”, a mai precizat tatăl baiatului, citat de adevărul.ro.

Abonamentul telefonic era limitat

Conform facturii, au fost 61.531 de mesaje de pe acel număr de telefon, 1.006 ore şi 34 de minute de convorbiri şi s-a făcut trafic de date de 23.180.900 KB. Astfel, factura totală a ajuns la aproximativ 70 de mii de lei.

Tatăl baitului a afirmat că numărul ar fi trebuit blocat în momentul în care factura a depăşit 100 de euro, deoarece abonamentul era limitat.

„Când am fost eu plecat în Anglia, soţia i-a făcut abonament băiatului. Un abonament limitat. Când au venit la mine băiatul şi soţia în Anglia, băiatul a făcut cost suplimentar, că nu şi-a dat seama. Dar l-au oprit. Acum nu l-au mai oprit”, mai spune el, decis să dea în judecată compania de telefonie.

Contactați, reprezentanții companiei de telefonie au precizat că situația este investigată cu prioritate pentru a identifica o rezolvare în favoarea clientei.

Ne puteți urmări și pe Google News