Amplasată pe Valea Cernei, în judeţul Caraş-Severin, Gara din staţiunea Băile Herculane este una din cele mai frumoase clădiri din țara noastră şi una din cele mai romantice Gări din Europa

Un adevărat monument istoric a rezistat, peste secole, la marginea stațiunii-simbol a României, Băile Herculane. Gara din localitate a fost concepută, în urmă cu 139 de ani, după planurile arhitectului A.D. Serres, inspirat de castelul de vânătoare al împărătesei Maria Tereza, din apropierea Vienei, actuala capitală a Austriei și a fostului imperiu Austro- Ungar. De altfel, edificiul nu a fost gară de la început, ci casa de vânătoare a împăratului Franz Iosif al Austriei.

Inaugurată ca gară în 20 mai 1878, ea a fost gazda unui lung şir de personaje istorice faimoase, care s-au încadrat perfect în arhitectura locului. Linia de cale ferată era destinată realizării legăturii între Timişoara, Caransebeş, Orşova, iar de aici, spre Imperiul Otoman.

Împărați și regi au zăbovit aici, în aşteptarea trenurilor

Figuri emblematice ale istoriei au trecut pragul gării din Herculane, printre ei Franz Iosif, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei și Carol I al României. Aspectul spectaculos şi boem, precum şi istoria-i tumultoasă au adus gării o binemeritată poziţie în selecta lista care cuprinde Monumentele Istorice de marcă din țara noastră. De asemenea, este considerată cea mai romantică gară a Europei, unele ghiduri turistice catalogând-o ca fiind chiar cea mai fumoasă staţie de pe bătrânul continent. Cel mai cunoscut tren al lumii, Orient Expres, a circulat prin cocheta gară, care se potrivea perfect cu opulenţa garniturii. De-a lungul timpului, trenul a purtat regi, preşedinţi de stat şi diplomaţi de seamă, care au admirat şi au poposit la Băile Herculane.

Un peron de poveste

Intrarea în gară se face din drumul care leagă Bucureştiul de Caransebeş. Din păcate, atmosfera de epocă este stricată de câteva chioşcuri vechi şi inestetice care se potrivesc ca nuca în perete cu imaginea de ilustrată ce ni se arată în faţă. Cu toate că monumentul istoric este afectat, el şi-a păstrat aerul timpurilor demult apuse şi se face remarcat prin frumuseţea detaliilor în stil baroc. Cupola este sprijinită de două coloane, iar pe tavan sunt pictate figuri din mitologia romană. Pe dinafară este acoperită cu ţigle romboidale multicolore de diferite dimensiuni, care formează o imagine artistică datorită amplasării lor. Cu toate că scările sunt crăpate, imaginea de ansamblu le dă prestanţa fin de siècle. Nu acelaşi lucru putem spune de tocăria uşilor şi a geamurilor care, pe alocuri, sunt chiar sparte.

Nemulţumirea ne trece odată ce ajungem pe peron. Aici, o spectaculoasă boltă de iederă se întinde lascivă peste gresia de culoare roşie, vrând parcă să-i domolească focul. Stâlpii de iluminat sunt aceiaşi, încă din 1878, dar timpul şi timpurile le-au schimbat destinaţia, astăzi ei gazduind aranjamentele florale aflate în gară.

Scaune murdare de plastic, lipite de fresce de artă

Intrăm în gară. În stânga, scris cu litere de tipar cu cariocă roşie, ţipătoare, se află un afiş care ne arată: „Casa de bilete”. În dreapta este sala de aşteptare care este goală şi, lângă aceasta, un avizier cu un scurt istoric, bun şi acesta, având în vedere pustietatea locului. De o parte şi de alta, câteva scaune murdare şi vechi din plastic. În schimb, privirea mi-a fost atrasă de pereţi. Desprinşi parcă din cu totul alt film, sunt decoraţi cu fresce cu personajul mitologic al cărui nume îl poartă cunoscuta staţiune: Hercule.