Se vinde o fabrică legendară. A fost unică în România

Se vinde o fabrică legendară. A fost unică în România Sursa foto Dreamstime

Prima  fabrică de seringi de unică folosință din România, Sanevit Arad, a intrat în faliment. Aceasta nu mai produce nimic de un deceniu și este scoasă la licitație publică. Preţul de pornire fiind de 1.685.000 de euro, potrivit ofertelor  publicate pe site-urile de specialitate.

Fabrică românească, unică în anii 90, scoasă la licitaţie. Cu cât se vinde

Sursă foto: Dreamstime.com

Fabrica are un teren în suprafaţă de 30.245 de metri pătraţi, situat pe o arteră principală din cartierul Grădişte, din oraşul Arad, şi câteva clădiri construite, între care o hală de producţie de peste 14.000 de metri pătraţi, menionează Agerpres.

Licitaţia se va desfășura, miercuri, 10 aprilie, ora 14,00, la sediul lichidatorului judiciar (str. D. Bolintineanu nr. 5 et.1 ap. 3).

Potrivit anunţurilor publicate, cei care doresc să participe se vor prezenta la sediul lichidatorului judiciar până în 9 aprilie, ora 14,00, şi vor depune documentele necesare înscrierii şi dovada achitării garanţiei de participare, care este de 10% din preţul de pornire, fără TVA. În caz de neadjudecare, licitaţia va fi reluată în 17 şi 24 aprilie, menționează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Firma Sanevit, în faliment din 2021

Sursa foto Dreamstime

Tribunalul Arad a admis încă din 2021 începerea procedurii falimentului şi dizolvarea fabricii "Sanevit 2003" Arad.

Fabrica arădeană de seringi era unică la mijlocul anilor 1990 şi avea o capacitate anuală de producţie de 160 - 200 milioane de seringi şi 520 milioane de ace medicale. Cu toate acestea, nu a avut o producție mai mare de 30% din capacitate. Din 2013, Sanevit nu a mai produs nimic şi a rămas cu datorii de aproximativ 8,4 milioane de lei.

Ministerul Economiei, acționarul firmei Sanevit, a încercat de mai multe ori să o privatizeze, însă nu au existat investitori interesaţi.

Fabrica de seringi Sanevit 2003 Arad a mai fost scoasă la licitaţie de Ministerul Economiei, în 2015, la preţul de aproximativ 7,4 milioane de euro. Ministerul Economiei a preluat fabrica în iunie 2012, pentru a o salva de la faliment, însă, fără succes.

În ultimii 30 de ani, au fost privatizate mai multe companii de stat. Zeci dintre acestea au intrat în faliment.