Explozii la Kiev. Rusia a atacat mai multe zone din Ucraina fără milă
- Emma Cristescu
- 10 noiembrie 2024, 08:20
Au fost explozii la Kiev toată noaptea, au anunțat forţele aeriene ucrainene. Rusia a început să atace Ucraina din mai multe direcţii, inclusiv dinspre Marea Neagră. Exploziile din capitala Kiev au părut să fie zgomotul pe care îl fac unităţile de apărare aeriană atunci când intră în funcţiune, au declarat mai mulți martori. Și la Odesa au avut loc multe atacuri.
Explozii în Kiev
Autorităţile locale din Odesa au anunţat că oraşul-port din sud este sub atacul dronelor ruseşti. „Inamicul atacă Odesa şi regiunea sa cu drone de atac. Forţele noastre de apărare aeriană lucrează. Rămâneţi în adăposturi!” - i-a sfătuit pe locuitori administratorul regiunii, Oleh Kiper.
Forţele aeriene ucrainene au confirmat, la rândul lor, că Rusia atacă oraşul cu drone de atac dinspre Marea Neagră. Locuitorii din zonă au spus că au avut loc multe explozii. Începând de sâmbătă după-amiază, forţele ruse au lansat drone de atac asupra Ucrainei mai întâi dinspre nord, iar mai târziu din sud.
Rusia nu renunță
Dronele au fost reperate în sau îndreptându-se spre regiunile Sumî, Harkov, Cernihiv, Poltava, Kiev, Jîtomîr, Rivne, Dnipro, Zaporojie, Dnipropetrovsk, Herson, Mikolaiv, Kirovohrad, Cerkasi, Vinniţia. Şi în noaptea precedentă Rusia a lansat zeci de drone asupra mai multor regiuni ucrainene, inclusiv Kiev şi Odesa.
Un nou atac în Rusia
Un alt atac puternic a avut loc în Rusia sâmbătă seară. Acesta a provocat distrugeri unei fabrici rusești de armament și muniție, a anunțat o sursă a serviciului ucrainean de informații, SBU. Rusia a confirmat că a fost vizată de un atac de noapte, dar spune că a doborât 50 de drone în şapte regiuni. Atacul a fost dat împotriva uzinei chimice Aleksinski, care produce praf de puşcă, muniţie şi arme în regiunea Tula. Distanța față de Moscova este de aproape 200 de kilometri sud. Lovitura este parte a unei operațiuni strategice menite să producă cât mai multe pagube industriei rusești de război, a declarat sursa din SBU.