Descoperiri recente, scrie NationalInterest.org, vin cu o veste bună pentru supraponderali. Astfel, există o serie de situații în care pare că supraponderalitatea ar putea fi de fapt benefică. Acest fenomen a fost numit „paradoxul obezității”.

Nu mai e un secret că obezitatea reprezintă un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea multor afecțiuni cronice, inclusiv a bolilor de inimă. Cu toate acestea, cercetări ale unor experți au arătat că, într-o serie de situații, supraponderalitatea poate fi de fapt benefică. Acest fenomen a fost numit „paradoxul obezității”, arată experți de la Universitatea Queen.

Grupul nostru din departamentele de științe ale sănătății publice, anestezie și medicină perioperatorie a investigat relația dintre indicele masei corporale (IMC, un raport utilizat în mod obișnuit între greutate și înălțime) și rezultatele post operații pe inimă. Am analizat o bază de date extinsă a înregistrărilor medicale cu aproape 80.000 de pacienți americani care au avut o intervenție chirurgicală de bypass coronarian deschis pe o perioadă de 13 ani, folosind datele de la ICES, un institut de cercetare non-profit.

Am urmărit ratele de supraviețuire pe cinci ani, precum și complicațiile care au loc în timpul anului după operație”, spun experții. Pacienții din categoriile supraponderale și cu obezitate moderată au reprezentat două treimi din toți pacienții cu intervenții chirurgicale cardiace. Cu toate acestea, acești pacienți au avut de fapt rate de deces și complicații mai scăzute decât pacienții din categoriile cu greutate normală, subponderalitate și obezitate morbidă, afirmă autorii acestui experiment.

Cel mai mare risc de complicații a fost observat la extremele IMC, adică la acei pacienți din categoriile subponderale și la cei cu obezitate morbidă. O astfel de relație a fost găsită și în alte grupuri de pacienți cu afecțiuni sau proceduri medicale diferite.

Dar, pentru că există și un dar, asta nu înseamnă neapărat că ar trebui recomandată creșterea în greutate pentru a reduce aceste riscurile acestor pacienți. Literatura științifică susține, pe bună dreptate, că obezitatea și lipsa de mișcare sunt asociate bolilor cardiovasculare, precum și cu mulți alți factori de risc pentru boli de inimă, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul.

Dacă excesul de grăsime corporală poate oferi rezerve de energie crescute în timpul unei perioade de stres și de vindecare, pacienții care nu sunt supraponderali nu au au acest „avantaj”.

Prin urmare, se poate spune că ceea ar putea fi considerat un IMC optim în anumite situații, să nu fie la fel e optim în cazul unei recuperări post operatorii. De aceea, trebuie să definim un IMC „normal” în funcție de o situație specifică. În acest sens, paradoxul obezității ar putea să nu fie deloc un paradox.