Granița extrem de fragilă dintre viață și moarte în a doua cea mai populată țară a planetei poate fi un tub de oxigen sau un medicament luat doar pe sub mână, la limita legalității, sângele plătit cu bani grei donatorilor sau un drum cu ambulanțe improvizate ai căror șoferi încasează cu cinism pentru fiecare kilometru parcurs echivalentul simbriei pe două zile a unui muncitor.

Mutația indiană a COVID-19 a îngrozit planeta

De ceva vreme, varianta indiană a COVID-19 este sperietoarea supremă pentru întrega planetă după ce tulpinile britanică și sud-africană și-au pierdut din agresivitate sub forța campaniilor de vaccinare. Toate statele își iau măsuri de precauție extremă pentru a-i depista, înainte de a se vorbi de noi focare, pe purtătorii variantei indiene a coronavirusului, iar cazurile venite din uriașa țară asiatică sunt izolate imediat. De teama unei noi erupții a virusului care acum face ravagii în India, ”frunizorul” noii tulpini ucigașe.

India, țara contrastelor mortale – de la 12.000 la 350.000 de îmbolnăviri zilnice și aproape 4.000 de decese

În martie, India număra ”doar” 12.000 de îmbolnăviri zilnice, o cifră rezonabilă, chiar mică, raportată la o populație de peste 1.300.000.000 locuitori. Acum însă, la aproape două luni distanță lucrurile au scăpat complet de sub control și țara cât un continent își numără morții cu miile și îmbolnăvirile zilnice cu sutele de mii! Nerepectarea măsurilor de protecție, de igienă, aglomerația, ”infuzia” de încredere în propria rasă – călită, chipurile, de-a lungul timpului -, dar și băile purificatoare colective în Gangele cel sfânt, privite ca ”tratamente” împotriva maldiei, a morții, au aruncat India în acest coșmar.

Un salt uriaș contabilizat în sute de mii de înfectări pe care absolut nimeni, nici o autoritate sanitară locală, nu l-a intituit nici în cele mai negre previziuni. Și care, aproape instantaneu, a sufocat întreg sistemul sanitar. Și pe cel de stat slab dotat, și pe cel privat, echipat la standarde europene. Spitalele sunt pline până la refuz de ”norocoșii” bolnavi de COVID-19 care au prins un pat doar în baza unui test pozitiv de depistare a virusului. Document fără de care poți să mori la ușa unității medicale. Până și un pat amărât într-un cort așezat pe stradă, făcut din cârpe prinse cu sfoară împletită pe un schelet din lemn, este o victorie uriașă în lupta pentru supraviețuire.

Un test anti-COVID costă cât munca pe o săptămână a unui zilier. Fără test pozitiv, bolnavul poate muri la ușa spitalului

”La oraș, lucrurile mai sunt cum mai sunt, dar la sate, în așezările mici, e tragedie. Acolo, unde nu există doctor și  infrastructură medicală, e adevărata dramă.

Oameni săraci care nu au acces la medicamente sunt condamnați la moarte. Chiar dacă cineva i-ar lua și i-ar duce repede la un spital nu vor fi primiți pentru că nu au testul anti-COVID care să arate că sunt infectați.

Indiferent cât de gravă îi este starea nu e primit în spital fără test. Și un test costă 2.000 de rupii, echivalentul câștigurilor pe o săptămână ale unui zilier. De aceea oamenii ăia nu ajung la spital pentru că nu au bani pentru test și vor muri.

În astfel de locuri oamenii mor în casele lor, neînregistrați…Mor oameni de dimineața și până seara…Cad ca muștele, ca țânțarii…E cumplit…Apoi sunt arși sau îngropați în câteva ore”, povestește Nicoleta, care locuiește de 14 ani în India, împreună cu soțul ei și fetița lor. 

Piața neagră a înflorit: stocuri de oxigen în casă, ambulanțe plătite regește la kilometru

Ca în vremuri de război sau ca pe timpul prohibiției, specula a înflorit peste noapte. O piață neagră, cu prețuri pe măsura disperării oamenilor, la care dacă nu esti conectat șansele de a apuca ziua de mâine sau chiar apusul sunt egale cu zero.  

Acolo, în subteranele societății, este colacul de salvare al celor din clasa medie care mai au ceva bani în buzunare.

Și, firește relații, pentru a avea cui să dea șpaga care le poate salva viața. Așa s-a ajuns ca indienii care au ceva dare mână să-și facă acasă provizii de oxigen. Lucru total interzis de lege. Tuburi pe care le cumpără la negru, cu riscul de a-și pierde libertatea, cu peste 10.000 de rupii, o sumă uriașă pentru indianul de rând.

Disperarea și teama de a muri sunt atît de mari încât cine are bani pune în talerele strâmbe ale balanței posibila sa arestare cu șansa de a supraviețui. Pentru că acea doză de oxigen îl poate ține în viață pe drumul până la spital. Într-o ambulanță pe care o plătește pentru fiecare kilometru parcurs cu 1.000 de rupii,  echivalentul cîștigurilor pe două zie ale unui muncitor.

”Piața neagră a înflorit. Ai bani și relații ai acces acolo. Nu, la revedere…Oxigenul e la mare căutare și de aceea cei care își permit fac provizii în casă. Un lucru interzis și pedepsit de lege. Dacă te prinde poliția…Și pentru plasmă se fac eforturi deosebite. Donatorii sunt rugați cu bani de membrii familiei celui bolnav.

Mașini transformate în salvări transportă bolavi la spitale pentru sume extrem de mari. Pentru fiecare kilometru omul plătește o sumă echivalentă cu cea câștigată de un muncitor în două zile, iar Rendesevirul, a ”sărit” de la 800 de rupii cutia la 13.000 de rupii. Nici vaccin nu prea este cu toate India îl produce și pe al lui. Au fost cazuri când producători de vaccin sub licență autorizată au fost amenințați cu moartea de personaje sus-puse pentru a le da la negru producția. Unii s-au refugiat în Anglia unde au cerut protecție”, a mai spus Nicoleta. 

Cotidianul tragic al poporului indian

Cu sau fără speculanți, la umbra unui sistem medical complet sufocat în fața valului de îmbolnăviri, cu sau fără vaccinul de 1.000 de rupii, India își trăiește infiorătoarea dramă la vedere. Pe străzi, unde oameni cu trupuri secătuite cad din picioare răpuși de boală. Pe câmpuri sau chiar în parcări, la doi pași de case și blocuri, unde se țin ceremoniile funerare care păstrează și ceva din ritualurile străbunilor. În aer greu, irespirabil, înecat în fum gros și în mirosul de cadavre umane arse în incinerări colective, scene extrem de dure care sunt acum parte a cotidianul tragic al poporului indian. Un tablou înfiorător în care aproape fiecare indian se regăsește prin pierderea unei rude sau a unui prieten.

”Toți privesc cum arde trupul tatălui, al mamei, al surorii sau chiar al copilului lor…”

”Noi locuim într-o zonă verde. E o zonă mai puțin aglomerată de vile și blocuri mici. Acolo, într-o parcare mare, în fiecare zi sunt incinerări colective. Focul nu se stinge niciodată în ultima vreme. Cadavrele celor morți de coronavirus sunt arse acolo pe ruguri improvizate de familii, la câțiva metri unul de celălalt. Așa cum o cere ritualul, bărbatul casei dă foc rugului și apoi toți privesc cum arde trupul tatălui, al mamei, al surorii sau chiar al copilului lor…Pentru că au murit și foarte mulți copii mici, chair și de câțiva ani. E un spectacol șocant, care te marchează. Mirosul geu de cadavru ars, fumul gros, intră în case…Îți intră în suflet…La crematorii nu mai este loc pentru asemenea ceremonii. Oamenii își ard morții în stradă…Acele cuptoare aproape că s-au topit pentru că focul din ele nu s-au mai stins de două luni”, ne-a mai spus Nicoleta.

India e o țară închisă. Nu se intră, nu se iese. E într-o carantină severă la capătul căreia autoritățile speră să numere mult mai puțini morți și bolnavi. Cu școli închise încă de acum un an, cu restricții de circulație totale  pe timp de noapte a căror nerespectare se pedepsește extrem de aspru, chiar cu închisoarea. Dar și cu o o piață neagră care nu iartă și dictează pe bani mulți ritmul supraviețuirii unei națiuni.