Exclusiv. Înșelătorii cu apartamente în chirie. Aveți grijă cui dați avansul și garanția

Exclusiv. Înșelătorii cu apartamente în chirie. Aveți grijă cui dați avansul și garanția Sursa foto: Freepik

Pe un grup de chirii de pe o rețea de socializare au apărut avertizări legat de un nou mod de înșelăciune. Mai exact cineva pretinde că are apartamente de închiriat, doar că trebuie plătit un avans și o garanție înainte de vizionare, pentru că proprietarul nu este în țară.

Înșelăciune cu avansul și garanția

Cei care caută chirii în această perioadă trebuie să aibă grijă cui dau avansul și garanția și mai ales la ce mod. O doamnă a explicat că a fost aproape de a pierde mulți bani din cauza unei astfel de înșelătorii. Mai exact așa zisul proprietar pretindea că nu e în țară, dar că dorește avansul și garanția pentru apartament ca să vină în țară să predea apartamentul.

Închirieri

Închirieri. Sursă foto: Freepik

”Prin această postare aș vrea să vă fac puțin atenți la înșelătorii cu apartamente. Acest domn se dă drept proprietar care dorește să îți închirieze apartamentul, dar cere chirie în avans pe 2 sau 3 luni ca și garanție. Că noi ca și chiriași nu ne răzgândim după o lună și plecăm. Vorbind cu dânsul îți dă de înțeles că este plecat din țară și că el va veni special pentru chiriași să vadă apartamentul și apoi se face contract și i se vor da banii”, a început să povestească aceasta.

Amenințări din partea ”proprietarului”

S-a ajuns până acolo încât dându-și seama că e o înșelăciune, femeia ajunge să fie amenințată. ”Se prezintă drept un om bun cu frică de Dumnezeu și ușor-ușor îți cere banii înainte ca tu să vezi apartamentul ca el să fie sigur că atunci când vine în țară tu nu dai banii pe altă chirie!

Am să îl fac viral deoarece când îl confrunți îți spune ca îți fură pozele de pe rețele de socializare și te postează pe grupuri de matrimoniale sau mai știu eu ce…”, a mai scris ea.

Ce i-a dat de gândit

Pe lângă faptul că ”proprietarul” spunea că nu e în țară, a refuzat să își dea și orice fel de date de contact. ”Nu am de ce să vă dau datele dacă nu trebuie să puneți bani pe numele meu. Prefer să iau legătura cu altă persoană”, a spus acesta. Drept urmare dacă vreți să închiriați apartament aveți grijă când și cui decideți să plătiți garanția și avansul.

Ne puteți urmări și pe Google News