Trucuri pentru un anunț imobiliar de succes, dezvăluite de specialiști

Trucuri pentru un anunț imobiliar de succes, dezvăluite de specialiștianunturi imobiliare / sursa foto: AI

Există trucuri pentru un anunț imobiliar de succes, dezvăluite de specialiștii care au analizat felul în care își caută românii locuințe. O analiză Storia pentru aprilie 2026 a constatat că cei care își caută o locuință de cumpărat sau de închiriat sunt tot mai specifici în nevoile lor, iar asta se vede în modul în care folosesc filtrele.

Cum trebuie să fie un anunț imobiliar pentru a avea succes

Datele companiei imobiliare arată că procesul de căutare a unei locuințe s-a nuanțat semnificativ între cele două segmente, reflectând două tipuri distincte de priorități: unele orientate spre nevoi imediate și flexibilitate, altele spre stabilitate și decizii pe termen lung.

Diferențele se văd atât în modul de utilizare a filtrelor, cât și în tipul de informații pe care utilizatorii le caută direct în descrierea anunțurilor.

De exemplu, la închiriere, acceptarea animalelor de companie sau disponibilitatea unui loc de parcare sunt aspecte care contează tot mai mult în procesul de căutare a chiriei.

Top filtre utilizate pentru închirieri

Cel mai utilizat filtru de către potențialii chiriași este „prețul maxim", folosit de 51% dintre utilizatori, urmat de „categoria locuinței" (48%) – filtrul prin care utilizatorii selectează tipul de proprietate dorit (apartamente, case etc.) și „numărul de camere" (47%).

Datele confirmă că bugetul și nevoia de spațiu, influențate de numărul de persoane care vor locui în imobil, sunt principalele criterii în căutarea unei chirii.

La distanță ceva mai mare în top apar și filtre precum „preț minim" (19%), „suprafața minimă" (9%) și „etaj" (5%), însă cu ponderi semnificativ mai reduse.

Un filtru mai puțin folosit în cazul închirierilor este anul minim al construcției, utilizat de doar 3% dintre utilizatori în aprilie 2026.

Prin comparație, în cazul locuințelor scoase la vânzare, interesul pentru acest criteriu este semnificativ mai ridicat (aproximativ 10% dintre utilizatori folosesc acest filtru).

Imobiliare

Imobiliare. Sursa foto Pixabay

Cele mai căutate cuvinte-cheie la un anunț imobiliar de închiriere

În paralel, termenii pe care utilizatorii îi caută direct în descrierea anunțurilor arată o orientare tot mai clară către nevoi specifice. Astfel, aproape 30% dintre utilizatorii care folosesc căutarea după cuvinte-cheie în descriere sunt interesați de locuințe care acceptă animale de companie, acest tip de căutări fiind în creștere cu +20% față de aceeași lună a anului anterior.

Un alt criteriu relevant pentru chiriași este parcarea, menționată de aproximativ 15,7% dintre utilizatorii care caută în descriere, numărul acestora fiind în creștere cu +64% față de aprilie 2025.

Deși apar mai rar în căutări, și termenii legați de locuințele nemobilate sunt prezenți în căutările utilizatorilor, fiind utilizați de aproximativ 8,2% dintre cei care folosesc acest tip de căutare, numărul utilizatorilor fiind în creștere cu +24% față de anul anterior.

Sfatul specialiștilor pentru redactarea unui anunț imobiliar de succes

„Am observat că utilizatorii Storia sunt mai atenți la detalii și își definesc mai clar nevoile încă din etapa de căutare. În același timp, dinamica din platformă arată o diferență între intenție și acțiune. Pe segmentul de închiriere vedem o cerere activă în luna aprilie, cu o creștere de 4% a numărului de pagini vizualizate față de anul trecut”, spune Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group.

„În schimb, pe zona de achiziție interesul rămâne prezent, însă nu se transformă la fel de rapid în tranzacții: interacțiunile directe au scăzut cu 19% în aprilie, iar vizualizările cu 8%, semn că o parte dintre cumpărători sunt încă în faza de analiză, influențați și de contextul economic, inclusiv de creșterea TVA-ului. Per ansamblu, vedem o piață în care utilizatorii nu mai reacționează imediat, ci își acordă mai mult timp pentru a compara opțiuni și pentru a reveni asupra deciziei, iar acest lucru se reflectă direct în modul în care caută și filtrează ofertele”, a adăugat Monica Dudău.