Unde găsești cea mai ieftină garsonieră din România. Costă mai puțin decât o mașină second hand
- Mădălina Sfrijan
- 19 ianuarie 2026, 07:03
Garsonieră. Sursa foto: FreepikLa început de 2026, cea mai ieftină garsonieră din România este scoasă la vânzare la prețul de 11.500 de euro. Locuința este situată în Galați are o suprafață de doar 10 metri pătrați, iar prețul cerut de proprietar este negociabilă, având în vedere că spațiul necesită renovare, potrivit România TV.
Cea mai ieftină garsonieră din România se află într-un bloc din anii ‘70
Garsoniera situată la etajul 2 al unui bloc cu patru etaje, construit în anii ’70. Zona este bine conectată, cu magazine mari, școli și grădinițe situate la doar câteva minute de mers pe jos.
„La 5 minute de Lidl, Kaufland, Altex, Micro 21. La aproximativ 10 minute de Piața Micro 19, grădinițe, școli și licee. Preț: 11.500 euro –negociabil!”, se arată în descrierea proprietății.
Deși locuința este mică, aceasta poate fi ideală pentru o singură persoană sau chiar pentru un student.

Bloc de locuințe. Sursa foto: Pixabay
Chirii mai scumpe de la un an la altul
Piața imobiliară din Galați se află pe un trend ascendent, însă prețurile rămân sub media națională. În toamna anului trecut, prețul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.314 euro pe metru pătrat util, în creștere cu 7% față de anul anterior, potrivit imobiliare.ro.
Și chiriile au crescut, dar sunt considerate încă accesibile. O garsonieră se închiriază, în medie, cu aproximativ 270 de euro pe lună, un nivel apropiat de cel din Ploiești sau Timișoara. Pentru un apartament cu două camere, chiria medie ajunge la 400 de euro, iar pentru trei camere pornește de la aproximativ 450 de euro lunar.
Cât costă o garsonieră în București
La nivel național, prețurile imobiliare au crescut semnificativ în 2025. Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din România, cu un preț mediu de peste 3.200 de euro pe metru pătrat util. Creșteri importante au fost raportate și în Oradea și Brașov. În București, media se situează în jurul valorii de 2.178 euro pe metru pătrat util.
În Capitală, prețul unei garsoniere pornește de la 25.000 de euro și poate depăși pragul de 80.000 de euro, în funcție de zonă, dotări și anul de construcție al blocului.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.