Zelenski revendică un nou avantaj strategic în teritoriile ocupate. Rușii pierd teren

Zelenski revendică un nou avantaj strategic în teritoriile ocupate. Rușii pierd terenVolodimir Zelenski. Sursă foto: captură video

Armata ucraineană poate lovi infrastructura logistică a Rusiei pe întreaga suprafață a teritoriilor ucrainene aflate sub ocupație, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a afirmat că atacurile desfășurate în ultimele luni au afectat aprovizionarea forțelor ruse și au contribuit la apariția unor probleme de alimentare cu combustibil în Crimeea și în alte regiuni controlate de Moscova.

Kievul spune că poate lovi acum întreaga logistică militară rusă din zonele ocupate

În mesajul său video transmis luni seară, Volodimir Zelenski a afirmat că armata ucraineană și-a extins capacitatea de a ataca obiective logistice rusești aflate în teritoriile ocupate.

„Forţele noastre sunt de acum capabile să atingă logistica militară rusă practic pe întreaga adâncime a teritoriilor temporar ocupate”, a spus Zelenski.

Potrivit președintelui ucrainean, situația afectează mobilitatea și aprovizionarea trupelor ruse din sudul și estul Ucrainei.

„În practică, aproape că nu mai există drumuri sigure pentru ocupant în sudul şi estul ţării noastre”, a spus el.

Atacurile s-au concentrat asupra infrastructurii petroliere

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor ținte aflate la distanțe considerabile de linia frontului. Operațiunile au vizat atât obiective militare, cât și infrastructura energetică și petrolieră a Rusiei.

Zelenski a afirmat că, în perioada ianuarie – mai, forțele ucrainene au lovit 15 rafinării de petrol rusești.

Președintele ucrainean a susținut că aceste operațiuni au avut un impact direct asupra capacității de aprovizionare a forțelor ruse și asupra activităților din regiunile ocupate.

Militari ucraineni

Militari ucraineni. Sursă foto: Facebook

Probleme de aprovizionare cu combustibil în Crimeea

Liderul de la Kiev a declarat că efectele atacurilor sunt vizibile inclusiv în Crimeea și în alte teritorii aflate sub controlul Rusiei.

Acţiunile Ucrainei, a spus el, reprezintă "o dovadă suplimentară că nu vor exista vremuri paşnice pentru ocupant pe pământul nostru".

"Aceasta se reflectă în penuria de provizii, mai ales în penuria de combustibil din Crimeea şi din alte zone care sunt sub ocupaţie", a adăugat preşedintele ucrainean.

Luni, șoferii din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, s-au confruntat cu restricții la alimentarea cu benzină. Potrivit informațiilor disponibile, aprovizionarea a fost afectată după atacuri cu drone ucrainene care au limitat transportul rutier de combustibil în sud-estul Ucrainei.