Rare sunt momentele în care un actor își deschide sufletul, fără „armura” rolului, în lumină. Asta a făcut Oana Pellea la ArCub, la sfârșitul săptămânii trecute. A vorbit despre părinți, profesori, dar și despre vremea când era îndrăgostită.
Cine este Oana Pellea cu adevărat? O întrebare la care a încercat să răspundă actrița. Publicul a aflat că este îndrăgostită de orice loc în care se află la momentul „acum”. Pe urmă uită. „E o caracteristică a mea. Acum îmi place aici, dar asta nu înseamnă că peste două ore o să-mi placă tot aici”, spune actrița. Are televizorul închis de trei ani, acum repetă la un alt spectacol la Metropolis, despre universul absolut extraordinar al lui Gellu Naum și crede cu tărie că pe un actor îl doare de zece ori mai tare o mârlănie decât pe un om obișnuit. „Repet la un spectacol, respir într-un univers, precum al lui Gellu Naum sau Nichita Stănescu, și de la versurile lor la «Dă-te, bă, mai încolo!» rostit într-o piață e o diferență uriașă. Pe mine m-a bușit odată plânsul în piață, pentru că eram în altă realitate. Să nu credeți că suntem de internat – pentru că noi, actorii, suntem puțin schizoizi, e adevărat - însă când lucrezi, realitatea poate fi mult mai agresivă decât e”.
„Tăcerea e bună”
Nu există niciun sacrificiu în clipa în care îți place ceea ce faci, crede actrița Oana Pellea. „Când te trezești noaptea, pentru că nu ai dat o replică bine și o reiei, aia e frumusețea. Nu e greu. Dacă nu te înhami la această muncă, nu merită meseria asta. Naum spune: «E foarte bună bătrânețea. Te părăsesc cuvintele!». Așa este. Cuvintele exprimă și ele cât pot, săracele. Tăcerea e bună”.
O trăsătură de caracter pe care crede că a dobândit-o de-a lungul timpului ar fi o altfel de încrâncenare. „La o întrunire, acum ceva vreme, a venit o doamnă și mi-a spus: «Doamna Pellea, dumneavoastră mai credeți în oameni?». Și eu i-am răspuns «Doamnă, mă încrâncenez! ». Mă încrâncenez să cred în oameni. Habar nu aveți câți oameni ext r a o r d i n a r i există în țara asta, lângă noi, și nu-i vedem. Sau poate știți. Nu suntem lăsați să-i vedem, pentru că suntem bombardați de dim i n e a ț ă până seara cu tot felul de lucruri, e ca și când un tren trebuie să deraieze”, a afirmat Oana Pellea. Actrița nu e niciodată singură pe scenă. „În spatele meu sunt mama și tata, care au trebuit să se cunoască, să se iubească și apoi să apar eu. În spatele lor sunt bunicii, străbunicii. O armată de oameni care s-au iubit, au trăit, s-au certat, au muncit, au murit, ca să ajung eu astăzi aici. Nu suntem singuri. Avem o responsabilitate enormă”. Oana Pellea: „Pe o ploaie nebună, am oprit o dubă ca să ajung la... el”
„Cel mai nesăbuit act pe care l-am făcut”
Cel mai nesăbuit act pe care l-a făcut a fost pe vremea când era îndrăgostită. „Nu erau taxiuri. Erau rare. Aveam întâlnire undeva cu… el. Ploua tare. Nu mă lua nimeni. Aveam părul lung, eram foarte mișto, eram moartă să ajung la el, care mă aștepta. Ne dăduse și nouă cheia cineva. Știam că el a ajuns și eram disperată. Era în capătul celălalt al Bucureștiului. Și atunci, pe ploaia aia enormă, m-am aruncat pe bune în trafic și am ridicat mâinile. A oprit o dubă, n-am să uit în viața mea. Fetelor, dacă n-ați făcut-o vreodată, chiar dacă aveți 60 de ani, faceți asta, pentru că e genial. Am oprit duba. Șoferul a zis: «Ce s-a întâmplat? » Am bălmăjit ceva, eram disperată și mi-a zis: «Treci în spate!». În spate, adică în ploaie, că era deschisă duba, am dat peste un el și o ea, care țineau cu disperare o prelată cu o mână și cu cealaltă un frigider. Nu am să le uit privirea niciodată”, a povestit Oana Pellea.
„
Credeam că sunt mai deșteaptă chiar și decât tata”
Face parte dintre actorii care la început se arătau. „Ideea era să rup gura. Le știam pe toate, eram mult mai deșteaptă decât absolut toată lumea, inclusiv decât tata. Tata mă vedea de dimineață, că aveam o anumită privire, se uita la mine și zicea: «Bă, fata tatii! Când te mai scoli așa de dimineață, stai acolo la tine, în cămăruța ta, că nu e nimeni obligat să te vadă așa!». Câteodată, în lume, la un eveniment, pot fi mai singur ca oricând. Tata, de câte ori era invitat la ambasade nu se atingea de nimic, nici de un pahar cu apă. Era atât de speriat și de oripilat de toți care se repezeau să mănânce de la bufet, care înfulecau. Venea acasă, se dezbrăca, își lua pijamaua, halatul și zicea: «Hai să mâncăm și noi!». Așa și eu”, își amintește actrița.
Recomandările noastre
