Investigatorii au ridicat-o pe femeia în vârstă de 27 de ani chiar de la locul de muncă, un cunoscut supermagazin din sectorul 3, în timp ce aranja marfa pe rafturi. La audieri, mama bebelușului și-a justificat gestul spunând că a crezut că micuțul ei a murit imediat după ce l-a născut înainte de termen, fapt care a speriat-o groaznic. Magistrații Tribunalului București au plasat-o sub control judiciar pentru 60 de zile sub acuzația de tentativă de omor.

„Am născut singură în casă. Nimeni nu a știut că sunt însărcinată”

Povestea acestui caz cutremurător și-a scris primele file în urmă cu câteva luni în urmă pe când în pântecul femeii prinsese viață copilașul care avea să fie abandonat. Părăsită de tatăl copilului, despre care auzise doar că ar fi plecat din țară, viitoarea mamă și-a pierdut complet orizonturile și a decis să nu înregistreze sarcina la nici un spital și, prin urmare, să nu meargă la nici un consult de specialitate.

Lunile au trecut, dar ceva s-a întâmplat și femeia a dat naștere înainte de termen unui băiețel. „Am născut singură în casă. Nimeni nu a știut că sunt însărcinată. Tatăl copilului m-a părăsit acum ceva luni ”, avea să le spună anchetatorilor tânăra în vârstă de 27 de ani. Fizicul (n.r. mică de înălțime și slăbuță) a ajutat-o să mascheze în fața colegilor de serviciu și a prietenilor perioada de sarcină încheiată cu aproximativ două luni și jumătate mai devreme.

Și-a abanondat copilul aproape de locuința unde l-a născut

Decizia de a naște singură este extrem de greu de înțeles atâta vreme cât pericolul unor complicații, poate chiar mortale, a existat atât pentru mamă, cât mai ales pentru copilașul venit prematur pe lume. Spre norocul amândurora – mamă și copil -, nașterea chiar și neasistată medical, a decurs bine.

După, însă, în mintea femeii s-a produs un scurt-circuit care a făcut-o să acționeze trecând peste orice sentiment matern. A înfășurat copilul într-un material textil, l-a pus într-o pungă și l-a lăsat în fața scării unui bloc din strada Fizicienilor, un loc aflat foarte aproape de locuința ei, unde născuse cu doar cteva ore înainte.

Exclusiv EVZ. Dezvăluiri sfâșietoare despre bebelușul abandonat pe stradă. Mama fugară a fost prinsă

Imediat după ce bebelușul a fost descoperit de o femeie care se întorcea acasă, a fost pus în mișcare un angrenaj menit să ducă la demascarea celei care și-a abanadonat nou-născutul. Timp de peste 30 de ore, polițiștii de la Omoruri” au bătut din ușă la mai toate blocurile din zona unde a fost găsit copilul și au studiat cu atenție fiecare cadru surprins de camerele de supraveghere din împrejurimi. Printre trecătorii obișnuiți, în imagini apare și tânăra de 27 de ani care avea într-o mână punga în care se afla fiul ei, abia născut. De la identificare, la momentul în care a fost ridicată nu a mai fost decât o chestiune de timp.

Femeia a fost ridicată de polițiști chiar de la serviciu de unde nu a lipsit nici un moment

”Ea a abandonat copilul, nu a avut complici. Imediat după naștere, la cîteva ore, a ieșit pe stradă și a lăsat copilul unde avea să fie găsit, pe Fizicienilor. Adresa este foarte aproape de locuința unde a născut singură, dar și de serviciul ei. Când am avut siguranța că este vorba de ea, ne-am dus și am ridicat-o chiar de la magazin, acolo unde lucra. Nu a lipsit nici un moment de la serviciu. Era între rafturi, aranja marfa, făcea curat, ceva de genul ăsta. S-a speriat când ne-a văzut, și-a dat seama că fusese demascată”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Inițial, femeia a încercat să nege orice implicare în această dramatică poveste, dar pusă în fața anumitor probe de necontestat, a povestit, plângând, totul anchetatorilor. Cum a fost părăsită de bărbatul iubit exact când rămăsese gravidă, cum a ascuns sarcina, cum a născut singură în casă, cum a acționat în acele cumplite momente în care și-a pus băiețelul nou născut într-o pungă și l-a lăsat pe stradă…

”Știam că am născut cu mult înainte de termen. Am crezut că băiețelul meu este mort. Atunci m-am speriat, m-am panicat și l-am lăsat pe stradă”, a spus în anchetă tânăra de 27 de ani.

Înainte de a fi audiată, mama care și-a abandonat nou-născutul a fost dusă la IML ”Mina Minovici” pentru a-i fi confirmată și medico-legal nașterea recentă, dar și pentru a i se face testul ADN, comparat cu cel al băiețelului ei. Apoi, după consultul legiștilor, document care va fi probă în dosarul în care este acuzată de tentativă de omor, femeia a fost dusă și la spital pentru investigații de specialitate și supraveghere.

Va fi expertizată psihiatric

Conform procedurilor judicare, tânăra mamă va fi și expertizată și psihiatric pentru a se stabili dacă gestul de a-și abandonat băiețelul la doar câteva ore de la naștere poate fi o vulnerabilitate emoțională, un șoc postnatal, dar și dacă femeia a avut discernământ când a acționat.