Evacuare cu scandal în Centrul Vechi al Capitalei. 20 de jandarmi au fost nevoiţi să intervină

Evacuare cu scandal în Centrul Vechi al Capitalei. 20 de jandarmi au fost nevoiţi să intervină

Mai mult persoane au protestat în Centrul Vechi al Capitalei, după ce executorul jduecătoresc s-a prezentat pentru a pune în aplicare deciziile judecătorești de evacuare a zeci de oameni

Potrivit Ziua News, este vorba despre şapte imobile de pe o stradă din Centrul Vechi, în care locuiesc 27 de familii, aproximativ 100 de persoane şi care urmează a fi dărâmate. Casele au fost câştigate în instanţă de proprietar, astfel că familiile care le locuiau până în prezent trebuie să le părăsească.

Oamenii, nemulţumiţi de decizia instanţei, au început să protesteze cum au aflat că trebuie să-şi părăsească locuinţele, iar la faţa locului s-au prezentat 20 de jandarmi, pentru a-i ţine sub control pe protestatari.

Câţiva dintre oamenii nemulţumiţi că trebuie să-şi evacueze locuinţele s-au urcat pe acoperişul imobilelor, unele improvizate.

Executorul judecătoresc a declarat că aceştia ar fi avut la dispoziţie doi ani pentru a evacua locuinţele, însă oamenii susţin că au aflat de acestă decizie abia în urmă cu o săptămână.